Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cafeneaua culturală de vacanţă

După ce a inaugurat „Clubul curioşilor”, pentru copiii care nu au unde-şi petrece vacanţa, Biblioteca „V. A Urechia” vine şi în sprijinul tinerilor, înfiinţând Clubul de vacanţă „Cafeneaua culturală”, care se va desfăşura în perioada  iulie – septembrie, în fiecare joi a săptămânii, începând cu ora 10.00.

Cafeneaua culturală oferă tinerilor un loc de întâlnire, posibilitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mod plăcut (la o masă în aer liber, unde pot citi, comenta, recomanda o carte, pot asculta muzică, pot discuta cu prietenii pe îndelete, în timp ce consumă o cafea, un ceai), de a socializa, de a participa sau asista la activităţi propuse de către Bibliotecă.

Astăzi are loc deschiderea oficială, iar tema zilei va fi „Improvizaţia în teatru”, invitat special fiind tânărul actor gălăţean Ciprian Braşoveanu. Despre cea  mai frumoasă poveste de dragoste citită sau trăită se va vorbi pe 22 iulie, iar pe 29 tinerii vor încerca să afle ce înseamnă să fii „Adolescent în anul 2010”.

„Muzică şi poezie” va fi tema discuţiei de pe 5 august, iar pe 12 august: Dan Puric  va vorbi despre omul frumos. Pe 19 august – „Internetul şi relaţiile interumane”, iar pe 26 august – „Adolescenţii îşi amintesc de copilărie”.  Pe 2 septembrie se va discuta despre „Cărţi de care m-am îndrăgostit”, iar pe 9 septembrie despre  „Cărţi pe care le critic”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.