Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” CAPĂTUL MEMORIEI (aria Oglinzii din opera Veşniciei)

naiv...am intrat în oglindă, demult/ – era lună nouă
şi numai tăcere, morminte şi cruci/ şi greieri şi rouă
şi-o presură-n zbor – poate ultimul zbor/ spre locuri mai calde –
şi eu întrebându-mă unde or fi/ rămas celelalte!!!
 
am stat...şi am stat năucit şi stingher/ – era lună plină
şi numai găteală de nuntă şi dor.../ şi-o tristă lumină
pe deal şi pe vale şi-n suflet şi-n gând/ şi-n visuri şi-n toate
acestea şi-acelea ce-au vrut loc de veci/ în singurătate!!!
 
un pas...doar atât am făcut înapoi/ – era lună veche,
dar nimeni să râdă, să plângă să stea/ oleacă de veghe
la capătul cestor memorii ce-au fost/ mai strâmbe, mai drepte
cu mine, cu toţi care n-au învăţat/ deloc să aştepte!!!
 
e gata...sunt gata să ies chiar acum,/ să fug din oglindă,
iar tot împrejurul să-mi sară la piept/ şi să mă cuprindă
cu frânghii tari, crude, reci, grele şi lungi.../ şi care nu-nşeală –
dar, vai, orizontul e spart, surdomut... / şi luna e goală!!!