Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” PUR și SIMPLU (de/spre Mama Dorului)
mi-i dor de MAMA cum nu mi-a mai fost,
ori cum mi-a fost din/totdeauna, poate-i
mai bine să-nvăţ moartea pe de rost
şi să mă duc plângând, să-i spun şi TATEI
că ŢĂRNA lor CURATĂ a rămas
ACOLO, pe un DEAL şi pe o VALE,
într-un CĂTUN tăcut şi într-un CEAS
încremenit în LUTURI CATEDRALE –
mi-i dor de AMÂNDOI, în fiecare
TRECUT PREZENT AL CLIPEI VIITOARE
mi-i dor de CEI care m-au dat la DRUM,
care mi-au zis că moartea NU EXISTĂ,
că-i doar un trist ATUNCI ajuns ACUM –
înalt izvor de lacrămă-n batistă,
licăr adânc, mocneală-ntru NĂDEJDE
şi întru gând mereu că CEL de SUS
ascultă, înţelege şi porneşte
alt TIMP, alt RĂSĂRIT şi alt APUS –
mi-i dor de amândoi: MAMĂ şi TATĂ –
TRECUT PREZENT ÎN ORICE NICIODATĂ





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.