Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" BALET (pentru Constantina Hodorogea - La Mulți Ani!)
lebede albe, lebede negre -
pe vârful picioarelor, înalt şi adânc şi răscolitor,
îmbrăţişare sufletească până când se întunecă,
mângâiere nocturnă până când se revarsă
altă lumină într-alt plâns şi dor -
ce frumos alunecă şi alunecă şi alunecă
până când luna face cale întoarsă
şi se opreşte şi admiră, şi admiră şi se opreşte,
şi luminează această mişcare(de)scriere ROMÂNEŞTE
lebede negre, lebede albe -
una câte una, două câte două, toate câte toate -
apropiere a singurătăţilor într-un dans care spune:
opreşte-te, opreşte-te, opreşte-te
şi uimeşte-te cu acest FĂRĂ DE CARE NU SE POATE,
şi umple-te cu liniştire, cu astâmpărare,
şi bucură-te că niciodată FRUMUSEŢEA nu apune,
şi va să rămână, şi va să rămână, şi va să rămână
întru veac de veacuri... şi, mai ales, în LIMBA ROMÂNĂ





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.