DOAMNE, ce FRUMOS!!! - o amintire... cu Edgar Allan Poe

Hai să ne jucăm de-a dura/ printre cei ce nu-s:/ eu îi scad mâine din astăzi,/ cum pe jos din sus!/ tu-i aduni astăzi cu mâine,/ cum pe sus din jos.../ şi ne dă (în tot de-a una) ieri majestuos!// Hai să ne jucăm de-a dura/ printre cei ce sînt:/ eu îi scad pe ceşti din ceia,/ cum pe cum din când!/ tu-i aduni pe cei cu ceştia,/ cum pe când şi cum.../ şi ne dă (în tot de-a una) unde-i chiar acum!// Hai să ne jucăm de-a dura/ printre noi, acum:/ eu îl scad pe eu din mine,/ cum din oarecum/ îl sfărâm şi-l şterg pe oare.../ şi văd c-a rămas/ oarecare fără care,/ cum oricând în ceas!// Tu-l aduni pe tu cu tine,/ cum pe ori cu ce/ şi te cauţi în oglindă:/ vă! le! le! le! le!/ dacă-l dai pe eu deoparte,/ sigur vezi că ai/ ce-a rămas din adunarea/ lui haihui cu hai!// Hai să ne jucăm de-a dura/ printre sînt şi nu-s:/ iei oricare plus oricine/ plus tot josul sus!/ iau oricând minus acuma/ plus tot susul jos!/... ieri plus mâine minus astăzi:/ doamne, ce frumos!//
E noapte închisă-n odaie/ şi neagră ca pasărea Poe!.../ mă-ndrept să deschid o fereastră,/ cu gândul că sufletul tău/ departe, acolo, şi singur/ nu poate să stea, şi îl rog/ să plece degrabă la mine...!/ Tai lemne, l-aştept şi fac foc,/ scriu vorbe la flacăra sobei,/ că altă lumină nu am:/ le zgârii frumos, pe-ntuneric,/ pe aer, şi lungi până-n geam,/ apoi le citesc s-aud unde/ şi cum şi de ce am greşit,/ le şterg şi le scriu înc-o dată.../ dar sufletul tău n-a venit!// Doar pasărea Poe fâlfâirea/ pe marginea gândului meu/ şi-o trece încolo, încoace,/ eroic, părelnic, mereu...!/ şi tare mi-i frică, mi-i groază/ de faptul cuvântului său:/ un singur cuvânt, unul, simplu,/ dar plin cu părere de rău.../ şi pasărea tace întruna,/ doar tace-ntre mine şi poartă:/ cumva o fi cea Totdeauna?/ iar cea Niciodată e moartă?//... Tai lemne, aştept şi fac focul/ şi scriu şi citesc: oare Poe/ nu vede că nu am Lumină/ şi Rost fără Sufletul tău?//... [Publicitate: „Frumuseţea de orice fel, ajunsă la dezvoltarea sa supremă, îndeamnă, invariabil, sufletul sensibil să plângă” - (Edgar Allan Poe)]