Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" PASTEL (propunere decentă)
!!! hai să ne uităm la păsări,/ la furnici şi la albine -
poate ni se taie greaţa,/ poate învăţăm ceva,
poate nu ni se mai pare/ că nu suntem fitecine,
poate cercetăm oglinda/ - uite-aşa şi iar aşa -
şi pricepem ce distanţă/ e-ntre noi şi toate ceste
substantive cunoscute,/ harnice până la moarte,
care nu ştiu ce înseamnă/ să urască, să deteste
orizontul lor şi-al nostru,/ cel aproape, cel departe !!!
!!! uite câtă ordonare,/ ordine, respect şi muncă
în cuibar, în stup, în aer,/ în copac şi-n muşuroi -
toate-aceste substantive/ au răbdare îndelungă,
n-au nevoie de mărire,/ de aplauze, ca noi,
oamenii - aşa se spune/ pe pământ că ni se zice,
dar se pare că e falsă/ ceastă etichetă pusă
pe o frunte şi pe alta/ - hai să o tulim de-aice:
nimenea nu ne mai iartă,/ nimenea nu ne mai scuză !!!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.