Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” BISERICĂ şi MAMĂ (dosarele XYZ)

(!) trece MAMA...trece MAMA cu BISERICA de mână –
cred că se îndreaptă-ncolo, cred că se îndreaptă-ncoace –
mama-mi zice „măi, copile”, iar biserica o-ngână:
„hai să nevedim, să ţesem numai pânză pentru PACE,
pânză ALBĂ CA ZĂPADA care-nseamnă CURĂŢIE,
MILOSTIRE şi SMEREALĂ şi LUMINĂ ţie, mie” (!)
 
(!) trec...le văd...şi n-am cuvinte să răspund strigării ceste –
cea mai straşnică strigare la RĂZBOI, cea mai înaltă
din MENIREA OMENIRII, dintre VRERILE CELESTE –
DOAMNE, ce chemare blândă, DOAMNE, ce-ndemnare caldă:
„uită-te, două BISERICI, două MAME te îngână –
„toarce, nevedeşte, ţese LINIŞTE-N LIMBA ROMÂNĂ” (!)