Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

David Sava şi o expoziţie dedicată nepoţelului său

Artistul plastic gălăţean David Sava, sărbătorit la finalul lunii octombrie, iese la rampă cu o nouă expoziţie personală, pe care o dedică nepoţelului său, Tiago (de la Santiago), în vârstă de trei ani şi 10 luni, despre care spune că "este sufletul său". 
Vernisajul expoziţiei organizate sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), filiala Galaţi, va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 17,00, la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu" şi va cuprinde peste 20 de lucrări reprezentative.


S-a născut la 30 octombrie 1957 în comuna Cosmeşti, judeţul Galaţi. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Artă Monumentală - Restaurare, clasa profesoarelor Rodica Lazăr şi Simona Vasiliu Chintilă (1982). Membru al U.A.P.R., Filiala Galaţi, din 1991, membru fondator al Grupului „Axa”, președinte al Filialei Galați a UAPR în perioada 2015 - 2020. Pictorul David Sava predă de mai bine de 40 de ani la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", elevii săi numărându-se adesea printre premianţii olimpiadelor la pictură monumentală şi apoi, fiind lăudaţi de profesorii de la universităţile la care sunt acceptaţi. 
Încă din 1991 până în prezent, prin intermediul Casei de modă „Davi’s Design” – artistul plastic gălăţean s-a aflat tot timpul pe podiumurile celor mai importante manifestări ale genului din ţară, dar și de peste hotare, colecţiile sale însumând în jur de 25 de premii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.