Teză la Pomenire (II)

Sigur că da! După moarte, Poeţii, indiferent de nume ori pseudonim, nu „există” decât prin Pomenire, adică „bârfindu-i” rău sau bine şi cetindu-le cărţile! Tot la fel cum zice Nichita Stănescu „nu există fulger fără fulger”, putem afirma (fără rezerve) că „nu există Eminescu fără Eminescu”, „Dante fără Dante”, „Ivănescu fără Ivănescu”, „Esenin fără Esenin”... dacă uităm să le mai rostim re/numele şi dacă uităm să le mai deschidem „oglinzile” vremurilor în care au slujit Limba în care am fost născuţi şi în care sperăm să şi murim, Limba pe care suntem datori s-o întreţinem, s-o apărăm cu orice preţ! Altfel, cum scria MIHAI EMINESCU, în urmă cu o sută cincizeci de ani, „DISPĂREM CA NAŢIE”! După cum vedeţi şi dumneavoastră, chiar Academia Română responsabilă, prin teribilii/onorabilii săi lingvişti, cu in/validarea CUVINTELOR, subliniază, ca „fiind inexistente”, foarte multe cuvinte („ca un fagure de miere”) în care s-a creat/scris Literatura şi Istoria Patriei din Ţara Noastră, însă îndoapă dicţionarele Limbii Române cu elemente străine deloc relevatoare/revelatoare, cum, spre exemplu, anglicismul „look”! Şi cum să nu te umfle râsul când auzi câte-o coconiţă lăudându-se cu aleasă răspicare-n glăscior: „Ai văzut, fato? Mi-am schimbat lucul la faţă! Cum arată noua mea imagine?”... Sigur că da! Câtă tristă DREPTATE are Eminescu! Mai ales dacă ne amintim şi devastatorul vers din „Epigonii”: „Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri!”
Aşadar, întorcându-ne la „oile” noastre, reiterăm: nu-i Păcat de Moarte a Limbii Române mai abitir decât Uitarea Scriitorilor, indiferent de Nume, Pseudonim şi Naţie! Cum să-l uiţi pe Ioanid Romanescu? Sau pe Adrian Păunescu? Cum să nu te-nfioare Metafora genială a lui Rodian Drăgoi? Sau exemplaritatea divină a poeziei lui Don Cezar din Bârlad? Ori a Magistrului Mihai Ursachi?... Şi, iacătă, ca să nu-l neglijăm pe Scarlatină şi pe Jugastru, ce minune în picioare metrice a lăsat primul dintre ei şi a cetit-o Maria din Vale, alaltăieri, la Pomeneala despre care am amintit şi în ziarul de ieri!... ”doamna mea, să-ţi fie dimineaţa/ superbă ca mireasa dinspre care/ rostogolesc spre mire merii mere,/ să muşte din păcat şi din uitare.../ şi să aştepte până când nuntirea/ îi face iar aproape din departe/ şi din atâta vreme-i face steauă/ şi din semnul crucii, semn de carte!”... Sigur că da, sigur că da!... Aşa zice Ioanid Romanescu: „Trăiască Poezia şi Marii Visători!”

Divina Tragedia, Colecție