Urcare sau Coborâre (?!)

Mă întreb şi mă mir: după tăierea cordonului ombilical începe coborârea în/spre Lut sau urcarea în/spre Cer?! Şi, jurui pe Deşertăciunea mea de Onoare, nu ştiu Ce şi Cum să-(mi) răspund! Mai bine-l rog pe Atotştiutorul meu Prieten, Vasile Zeus, pentru ca să-mi explice! Acesta nu zice nu, însă mă invită în Labirintul lui Dedal! Aici, amicul îmi toarnă o cupă cu ambrozie, murmură o rugă/rugăminte către omologul său, Zeul Zeilor... şi începe să-mi rostească o Parabolă uluitoare! „trece, însă eu nu ştiu nimic despre ea,/ chiar dacă o văd, chiar dacă o aud, chiar dacă.../ trece repede (sau încet)... miroase a grâu,/ a cianură, a moară de vânt cu piatră seacă.../ trece fără să se oprească nici măcar o secundă.../ şi doar cei care o aud şi o văd se opresc,/ pe rând şi din când în când, să-şi hodinească/ în război (sau în pace) trupul şi sufletul,/ chiar dacă nu ştiu nimic despre ea// vine, însă nu ştiu nimic despre ea,/ chiar dacă n-o văd, chiar dacă n-o aud.../ vine încet (sau repede)... după cum trece aceea/ care trece... vine şi miroase a pâine şi a crud.../ vine şi miroase a negru şi alb,/ miroase a cântec şi mătrăgună, miroase a tot/ şi a nimic... vine şi miroase a mireasă de mire/ şi a mireasă de mireasă... însă nu trece niciodată,/ chiar dacă nu ştiu despre ea”//... Ce ambrozie! Ce prieten mi-i Vasile Zeus! Carevasăzică, după tăierea cordonului încep Amândouă: şi Coborârea, şi Urcarea! Adică începe şi Viaţa, dar şi Moartea! Şi, ca să dea câte o scatoalcă Zeilor şi Zeiţelor, prietenul se comportă... şi mai declamă o Parabolă asemenea!... „urcarea dinspre glezne spre ochi tot mai regretă/ triumful şi plecarea statuilor de cretă...// (nu m-am oprit acolo, o clipă, din urcare,/ să văd semnul mirării sau semnul de-ntrebare,/ să mi se pară lesne victoria pe file/ subţiri şi plictisite, poeme termopile/ să scriu de-a lungul coapsei pe care vin la vale/ mofturi de zei nemernici, săriţi din balamale)// nu m-am oprit acolo, regret... (şi-mi pare bine/ că este foarte lungă distanţa înspre tine,/ păzită de balauri şi lauri şi oleandri, învinsă doar de zeii analfabeţi şi tandri,/ bătută de bicisnici experţi în de-cădere/ şi-n măreţia goală a lunilor de miere).../ urcarea dinspre glezne spre ochi tot mai secretă/ victoria iubirii şi-a prafului de cretă”//... Şi noi, bădie Vasile Zeus, noi cum ieşim din Labirint? - îl întreb. Acesta zâmbeşte Olimpic şi Zice: „Nu mai ieşim! Nu-i mai bine Aici şi Aşa? Îţi foloseşte la Ceva, dacă ieşim din Dilemă? Stai liniştit! Trebuie să vină fiică-mea, Ariadna, cu Firul! Am sunat-o Acuma!”

Divina Tragedia, Colecție