Trei Lecţii Deschise

1. Cerere de Cuie
„vino, doamnă... vino, doamnă.../ să lăsăm urme pe brumă.../ şi să ne-nvăţăm ce-nseamnă.../ ş-apoi du-mă, ş-apoi du-mă!// du-mă fără nici o teamă,/ în ograda cu ispite,/ unde nu se cere vamă/ şi nimic nu se închide!// du-mă fără nici o şagă,/ în grădina cu poeme,/ unde viaţa stă (întreagă)/ la trăit prin crizanteme!// ş-unde moartea (şi ea, toată)/ vine ca o bucurie.../ (ce grădină, ce ogradă-n/ ceastă sacră simfonie!)// nu se-nchide nici o poartă,/ nici un vis, nici o fereastră,/ se deschide veşnicia/ numai pentru toamna noastră!// toamna noastră ne îndeamnă/ să lăsăm urme pe brumă!.../ hai să cerem cuie-n cruce,/ ş-apoi du-mă, ş-apoi du-mă!”//
2. Rochie de Stambă
„azi am văzut o rochie de stambă/ la marginea pădurii... şi am stat/ de vorbă cu salcâmii... oare unde-i/ trupul pe care l-o fi îmbrăcat?/ trupul pe care l-a ferit de ploaie,/ de spini, de frig, de soare, de omăt?/ salcâmii toţi au ridicat din umeri.../ cel mai uscat mi-a zis: hai să-ţi arăt/ urmele lui spre gara unde toate/ pleacă şi vin, se-mpart şi se despart/ cu lacrimi drepte, lângă felinarul/ în care fluturi ne-greşiţi mai ard!/ cel înflorit mi-a şters lăcrămătura,/ şi m-a luat de mână, şi m-a dus/ încolo, mai încolo, pe-o cărare/ (ne)dreaptă şi curată, înspre sus,/ unde mai şade, şi acum, o teică,/ şi o cişmea, şi un izvor... şi-un timp/ sfărmat n-oglinda (ne)greşitei ape/ din care ai băut şi-ai dat la schimb/ chipul de-atuncea, gata de plecare/ spre minus-plus finit ori infinit!//... (azi am văzut o rochie de stambă/ pe care scriu cest vis... şi ţi-l trimit!)”//
3. Temă pentru Acasă
„vreme de taină, timp de catifea.../ la pagina în care doamna mea/ coboară-ncet din rochie şi pleacă/ în vis cu lună proaspătă şi-ntreagă,/ să-i ducă nişte leac zmeului plâns:/ cuvinte dulci şi linişte şi mânz.../ (fiindcă, fără milă, dimineaţă,/ un hâtru verde i l-a smuls din viaţă/ pe-al lui, cu tot cu mamă, pe-ndelete,/ când mai avea o clipă ca să-l fete)...// şi se întoarce-n vis, pentru-n sărut/ că a făcut ce trebuia făcut/ (ce trebuia făcut de multă vreme,/ când zmeul şi ileana erau teme/ de învăţat şi scris pe deal pe vale).../ mă plec şi mă declar domniei sale:/ (vreme de taină, timp de catifea.../ la pagina în care doamna mea/ iese din visul meu, ca dintr-o joacă,/ se sui-ncet în rochie... şi pleacă!)”//

Divina Tragedia, Colecție