Nici o Femeie nu-i Urâtă Niciodată (V)

Da, doamnelor şi domnilor, Cântecul de Lebădă al Femeii care a nu a crezut că nu-i Urâtă în vremea Tinereţii… Cântecul de Lebădă al Femeii care nu crede că nu-i Frumoasă în vremea Senectuţii... Cântecul de Lebădă al Mândriei, dar şi al Prejudecăţii! Nu?
După câteva momente de Studiu al Deşertăciunii domnitoare-n Veşnicie peste toate dimensiunile Vieţii şi Morţii deopotrivă, Maria-mi propune/mă roagă „să-i scot ochii la o plimbare” până-n Parcul Libertăţii deoarece vrea să dezgroape şi să-mi arate un Secret! Parol, mă face foarte curios, mai ales că nu-mi dă nici un amănunt legat de această surpriză! Aşadar, ieşim din odaia în care, pe vremuri, învăţam pe dinăuntru şi pe dinafară o proză celebră a lui Honore de Balzac - e vorba despre „Crinul din vale” - iar Maria Păpădie (îmi) murmura la fereastră - să aud, dar şi să nu aud - „La geamul tău ce strălucea/ Privii atât de des;/ O lume toată-nţelegea,/ Tu nu m-ai înţeles” - şi plecăm spre Liniştea străjuită de viteazul zaporojean, hatmanul Mazeppa! Ajungem într-un sfert de ceas! Maria se opreşte exact în colţul sud-estic al parcului, lângă un liliac bătrân, foarte bătrân... şi scoate cuţitul! Apoi, cu gesturi tremurate şi stropite cu lăcrămioare, se apleacă şi scormoneşte la rădăcina arbustului! Scoate o cutiuţă de material plastic... şi, din cutiuţă, scoate o coală dictando! Şi-mi citeşte foarte emoţionată! „Fiorul scump al cestor Devastatoare Muzici/ îmi sun-a Dezlegare la Strigăt în Pustiu.../ mă uit n-adânc de Ceruri... (minciuni imaculate).../ şterg ochii, scuip în palme, le Fluier şi le Scriu!// Gol fără Timp şi Spaţiu: Nimic umplut cu Zero,/ de-a Dreptul dat (Genezei) Stamină şi Pistil:/ un fel de Fecundare (în Lipsă!) a Luminii,/ Nectar opus Furiei cu Embrion Umil!// Începe-nflăcărarea Alb/Negru, prima dată:/ Bigbang în dorul lelei, Idilă-n flash Mortal,/ se vede-ntâiul Scâncet, primul Şuvoi de lacrimi/ la Timp... şi Singularul se face, brusc, Plural!// Nimicul face Semne că-i plin de tot, de sine/ - plin cu tristeţe, zero s-aşează iar la rând -/ fiorul Scump al cestor Galactice/ Reci Muzici/ miroase-a Surd, şi-a Primul, şi-a Ultimul Cuvânt!”//... Sigur că da! Îi promit că voi publica-n Viaţa Liberă această sublimă Poezie! Şi-i promit că-n următoarea Existenţă voi fi mai înţelegător cu murmurarea-i de la geam, că voi desfiinţa Saloanele de Înfrumuseţare deoarece nici o Femeie din Lume nu-i Urâtă Niciodată! Nu?

Divina Tragedia, Colecție