Cercul fără Capăt

Bună dimineaţa, Doamnă... dacă ai,/ dă deschis la poartă şi ovăz la cai,/ ia-mă în căruţă... şi să coborâm/ sub tăcerea noastră-n formă de salcâm!/ doar acolo piere Timpul şi Uitarea.../ şi ne bate-n geamuri doar Privighetoarea.../ şi ne dă aminte că-ntr-al ei (des)cânt/ nu există „poate”, „dacă”, „unde”, „când”!...// Bună dimineaţa, Doamnă... dacă poţi,/ pune turte-n taşcă şi dă mers la roţi/ peste nouă dealuri, peste nouă văi,/ să plecăm departe de păcat şi răi!/ şi să pui şi apă, dacă ne-ntâlnim/ şi-o să-i fie sete?... uite, ce chilim/ viu ne ţine Calea şi nu vrea Vreodată/ să ne întâlnească Moartea însetată!/ pune şi Salcâmul... (hai, c-avem departe.../ vine, e a noastră şi a nimănui).../ iată-l, înfloreşte şi miroase-a Carte:/ cesta e Cuvântul, stăm sub forma lui!...// Bună seara, Doamna mea... mi-i foarte/ dor, visând că scumpele-ţi cuvinte/ stau între aproape şi departe/ drept cărări pe care urme sfinte/ au tot dus şi-aduc în/chipuire/ voci, contururi, unghiuri şi firide,/ unde păsări (candele şi lire).../ sunt (de mult şi-n veci) cariatide!... Bună dimineaţa, Doamna mea... de pică/ Stelele-n ogradă, Merele-n grădină,/ Fulgerul pe dealuri, Liniştirea-n frică,/ se aud pe Cale şi încep să vină/ încărcaţi cu gânduri proaspete şi bune,/ plini cu tufănele, fără vorbă multă.../ vin Poeţii lumii, toţi, să ne cunune/ şi să ne (de)scrie-n ceastă lungă Nuntă!...// Bună dimineaţa, Doamna mea... de sare/ Luna din Fântână, Luna din Căldare.../ cică vrea la Nuntă, cică vrea să ţină/ cercul fără Capăt, cercul de Lumină/ pe asupra frunţii (creştetelor) noastre/ aplecate, parcă, tocmai până unde/ am cetit în Steaua primelor Secunde/ grele, dulci, amare, faste sau nefaste!...// Bună dimineaţa, Doamna mea de pâine/ şi de sare... astăzi (încă) va fi mâine!.../ Iată-i, vin dincolo!... Iată-i, vin dincoace!.../ Asta este, Doamnă, Muzica ce-mi place!// Bună dimineaţa, Doamna mea de Luni.../ iar începe... oare ce începe, Doamnă?/ cât o fi de-adâncă Traista cu Minuni?/ oare ştiu ce este? oare ştiu ce-nseamnă?/ oare vii să cauţi, oare vii să-mi spui/ cine bate vântul şi-mi sfărâmă poarta?/ cine-mi zgribuleşte Luna în gutui? oare cine-mi zvârle în văz(duh) cu barda?/ nimeni nu mai cere, nimeni nu mai vrea/ să despartă Mamă/Tată în silabe,/ nimeni nu mai vine, seara, la cişmea,/ să le cate chipul sfânt, rămas în ape/ tocmai de atuncea, când stăteau şi ei/ lângă teică, singuri, şi-aşteptau să-nceapă/ facerea Luminii... Doamnă, dacă vrei,/ hai să dăm Târziul mai încet, degrabă!

Divina Tragedia, Colecție