Să nu te abați din Cale!

Bună dimineaţa, Doamna mea... e Joi/ de umblat prin Carte şi prin Toamnă-n toi,/ Totu-i supra Unu, Unu-i supra Tot.../ Şoarecii, sărmanii, plâng de foame-n pod,/ mi-au mâncat Mistere, traiste cu Poveşti,/ cu Scrisori din care am aflat că Eşti.../ bat să le pun scara (chiţcăie-ntr-un glas)/ să coboare-n casă la Motan, sub nas!// Bună dimineaţa, Doamna mea... te rog,/ vino cu Motanul, eu nu am deloc,/ am avut odată, însă l-au păpat/ Şoarecii, de foame... şi dormea-ncălţat,/ şi avea o Lene, şi trăia încet,/ şi visa întruna, mult, ca un Poet!// Bună dimineaţa, Doamna mea de Joi!.../ hai la Doi în Unu!... hai la Unu-n Doi!
Noapte bună, Doamna mea din Vreme!/ Noapte bună, Doamna mea din Timp!/ Dă-mi un semn, fii binecuvântată,/ ia-mă cât mai repede-n Olimp!/ Du-mă sus, acolo, printre nouri,/ printre Zei şi Vulturi să aştept/ revărsarea altor începuturi/ şi un Demiurg mai înţelept!// Sunt sătul de credincioşi sălbatici/ şi de sfinţi urât-mirositori,/ de spoială, urlete şi lene,/ sterpi, mărunţi şi falşi nemuritori!/ Sunt sătul de ochi pierduţi în beznă,/ de sperjuri, de atârnaţi, de rău...!.../ Ia-mă sus, acolo, lângă tine,/ să fiu sclavul Muzelor şi-al Tău!
Singură pe deal, abia mai suflă/... (Don Quijote-i foarte ostenit!).../ nimenea nu-i zice „bună ziua”/... (ca şi cum pe nimeni n-a iubit!).../ Stă, aşteaptă şi se uită-n zare/... (plină de tristeţe şi de frig!).../ nimenea nu-i zvârle nici o vorbă,/ nimeni nu mai macină nimic!// Trece câte unul, câte altul.../ nici măcar un ochi nu dă-nspre ea,/ nici măcar nu-i zice „bună seara, blândă şi uitată, moara mea”!/ nici măcar nu-i zice „noapte bună”.../ poate-i vine somn şi-i vine vis/ de atunci, când ceastă lume toată/ o căta cu sufletul deschis!// Iată, dinspre aripe s-aude/ strigăt de chemare şi de dor/ şi scrâşnire crudă dinspre piatră:/ „haideţi, nu pot singură să mor,/ cal şi scutier s-au dus la vale,/ nu mai sînt, doar crucile mai sînt”!...// Gata, vin să mergem pân-acasă!/ Cer iertare, Moara mea de Vânt!...[Publicitate: „Să nu te abaţi Niciodată din Cale! Să nu te abaţi Niciodată din Cale, chiar dacă Drumul ţi se pare cel mai Ne/Cunoscut! Pe aici trebuie să te Duci şi tot pe Aici Trebuie să te întorci!”... Aşa a poruncit (şi a plâns Mama) după ce m-a Născut! - (Iolanda Cremene - „Despre Eternitate”)]