ODĂ AMĂRĂCIUNII (pastel distins)

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"

Ce somn adânc la umbra cestui/ de mult înalt cireş amar,
mult mai adânc decât o groapă/ în care doarme-un felinar
aprins o viaţă şi o moarte/... (adică Veşnic, nu-i aşa?)...!
Ce somn înalt n-adâncul cestui/ de mult alt fel de alt ceva!

Cad păsări... cad pure şi simple,/ şi linişti cad... şi le aud,
şi tot mai cred c-au fost odată,/ şi tot mai cred că or mai fi,
şi tot nu ştiu nimic din viaţă,/ şi nici din moarte n-orice zi!
Am cânturi, pace şi iubire.../ şi am şi mult Necunoscut!

Şi linişti cad... cad fără capăt,/ să nu cumva să mă trezesc,
şi să se stingă felinaru-n/ bătaia vreunui strâmb cu/vânt,
şi să m-apuc să-ntreb (aiurea)/ dacă şi eu "sânt cel ce sânt" -
şi, dacă nu-s, de ce mi-i totul/ dulce şi-amar şi ne/firesc!?

Şi doar am vrut întotdeauna/ să nu cumva s-adorm nestins
şi să aprind ceste adâncuri/ de care n-am avut habar!
Ce somn înalt şi fără flăcări/... alt fel de alt ceva, distins,
cum poate fi numai dulceaţa/ celui mai strâmb cireş amar!