Doamna Ta (V)

Da, eu am mai fost Aici, Doamne!... Pe dinafară, această Căsuţă nu mai arată ca Atunci, însă pe dinăuntru-i la fel! Cum spuneam în ziarul de ieri, pe peretele din fund al tindei care desparte două Odăiţe, într-o ramă simplă, văd un Manuscris al meu, din anul 1984!... Doamna Ta îmi face cunoştinţă cu soţul dânsei, şoferul amabil şi aproape octogenar, cred! Acesta se prezintă scurt: „Vasile Botez”... şi continuă clar cu „stai jos, pe scaunul acela, la masa aceea, unde ai stat şi atunci, când ai cetit prima oară manuscrisul din perete... uite că nevastă-mea aduce nişte dulceaţă şi nişte ţuiculiţă şi nişte vinişor, să cinstim cum odinioară şi să ne zici  înc-o dată „Siderurgistul”, această straşnică parodie după „Sergentul” lui Vasile Alecsandri!”... Vasile Botez aduce Manuscrisul/Tabloul din tindă şi-l aşterne lin, lângă cheseaua cu dulceaţă de cireşe amare, sub ochii mei, ca pe-o Ofrandă! Nu pot îngăima!... Ce iarnă era-n vremea aceea! Şi-acum e iarnă, dar fără comentarii şi, mai ales, fără Omăt! Ţin minte că m-au cules de prin troiene, chiar când m-am dat jos de pe Viaduct, ca să scurtez drumul, să ajung mai repede acasă, căci locuiam în Micro 20! Îngheţasem bocnă! Eram tun! Sloi! Şi-aveam şi greutate! M-au luat în Căsuţa asta! În care, iată, am ajuns iarăşi, după treizeci şi nouă de ani!... Doamne, ce poate-nsemna o banală întâlnire-ntr-un autobuz, dimineaţa! Ce mult înseamnă o sărutare de mână, regulamentară, ceremonioasă! Te poate scoate din amnezia ne/firească a ne/norocirii existenţiale! Te poate întrista sau te poate bucura! Te poate proiecta-ntr-un Timp pe care-l credeai Pierdut! Ehei, câte (nu)-ţi poate repara o Simplă Clipă de Atenţie şi Respect cu orice Preţ! Şi nu cred că nu i-i Dat fiecăruia s-o „păţească” într-asemenea Hal!... Sigur că da! Manuscrisu-i mai şters decât un palimpsest! Că-i alcătuit cu creionul! Abia se mai cunosc liniile filei din caietul de aritmetică, pe care am mâzgălit acest text! Textul a făcut Vâlvă şi Niagare de Râs după ce, după şase ani, am reuşit să-l pot face public în Revista „Noduri şi Semne”!... Sigur că da! Iată-mă din nou în faţa Manuscrisului Uitat! E scump ca o Scrisoare pentru Mama, ca o Scrisoare de la Mama! E preţios ca un Testament! Ca un Bilet de Adio! Ca o Suplică! E mult mai important ca o Teză de Doctor în Cosmos ori în Eternitate!... Vasile Botez mă sfătuieşte să folosesc o lupă de criminalist, dar nu-i trebuinţă! Textul mi se revelează pe scoarţă încet-încet, cum pozele-n ligheanul fotografului, odinioară! Îmi dreg vibratoarele laringelui şi rostesc încet şi cu tremurare!... (Stai puţintel!)

Divina Tragedia, Colecție