LUNA

De mult n-am mai vorbit şi n-am mai scris despre Lună! De parcă n-ar mai fi! De parcă aş fi supărat pe Ea! De parcă mi-ar fi făcut vreun rău! De parcă n-am stat niciodată-n Lumina şi-n Umbra Ei!... Luna - această Regină ne/răbdătoare cu mine şi cu alţii de-aceeaşi dimensiune, această splendidă Mizericordioasă şi Plină şi Goală şi Nouă şi Veche - încă mă mai aşteaptă să-i pun Senectutea pe Mers Înapoi! Fiindcă aşa i-am promis într-o fabuloasă Copilărie, când re/citam Poezii pentru Păsări şi Animale şi Oameni sub Sincera Sa I/Luminare!... Însă nu ştiu de ce nu m-am ţinut de cuvânt, mai ales că trăiam şi muream într-un Ţinut de Cuvânt!... Şi doar mi-a poruncit Mama să am grijă de Lună, nu cumva - ferească Domnul! - să cadă din Mişcare şi să se izbească de Cer! Şi doar şi la Şcoală am învăţat că-s frumoase ghiduşiile şi jucărelele sub Atingerea Sa, dar am învăţat şi să nu mă joc de-a Luna!... Prezint scuze şi cer iertare Stăpânului Său! Şi încerc să mă comport... şi să-(mi) re/cunosc Greşeala! Iacătă!
Prin geamuri... cu ură şi scârbă mă bate/ o Lună sătulă de toţi şi de toate,/ o Lună lividă, murdară de mine,/ o Lună cu gânduri şi raze puţine,/ o Lună cu cearcăne, răni şi Osândă.../ să (supra)vegheze, să şadă la pândă.../ prin sticla slinoasă de geamuri să vadă/ Minciuni zvârcolite-n Păcat şi-n Păcată!//... Şi trece de sticla ferestrelor mele.../ şi trece de sticla ferestrelor tale.../ dar lungă-i Pedeapsa când (fără perdele)/ atâtea ferestre-o aşteaptă în Cale.../ şi multe, şi alte, şi multe, şi alte/ ferestre mărunte, ferestre înalte,/ hulpave de carne-n muşcare nebună,/ vor nopţi fără somn,/ vor bătaie de Lună!// Şi bate Regina uscată, şi bate.../ nu poate să fugă, nimica nu poate,/ nu poate să plângă, nu ştie să urle,/ să zvârle Blestem şi-ntuneric pe turle.../ şi umblă şontâc, osândită să vadă/ păcată-n păcat şi păcat în păcată…!//... Prin geamuri... cu ură şi scârbă mă bate/ o Lună sătulă de toţi şi de toate!”//...[Publicitate: „se-ntoarce acasă odată cu luna,/ s-aşează pe prispa de cimbru bătrân.../ ce apă adâncă mai are fântâna/ şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!// şi pleacă de-acasă odată cu luna,/ s-aducă nectar pentru flori de caişi.../ pe urmă rămâne în flăcări fântâna/ şi-un cântec de greier cu ochii închişi!”// - (Iolanda Cremene - „Mama”)]... NIMIC ÎN PLUS!

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție