Crinul din Vale

(Sur)prins de rostogoluri care-(i) sfărâmă Crinii/ şi-(i) curmă (ne)norocul de a-(i) fi stat în Cale,/ se duce să seducă (ne)volnicia Morţii,/ să-i scoată aroganţa din genă, din cristale,/ să-i smulgă-nţepenirea din oase şi din carne,/ s-o facă  Dona Bela... şi (din Nimic!) să-i facă/ o Rochie mai lungă decât Eternitatea/ - să se înveţe minte şi să rămână-ntreagă!// Aşa, ca o Mireasă: şi-ntreagă, şi sedusă,/ şi dusă-n aiurare şi-n somnuri şi-n păcate/ şi-n Templul Amăgirii... (să facă Miri şi Mire!).../ să-nveţe cum se urcă, să-nveţe cum (se) cade/ Acolo unde Crinii (n)-adorm (re)naşteri şi-unde/ pulverulente Muzici se prăbuşesc în Sine,/ unde Neantul tandru-şi dă ultima Suflare.../ iar Infinitul straşnic începe să se-ncline!// (Sur)prins de rostogoluri, se duce să seducă/ (ne)volnicia Morţii, s-o zvârle Dar la Nuntă/ să-şi piardă rostul, pâinea, legarea, dezlegarea,/ să vadă ce-nsemnează SĂ NU FI FOST FECUNDĂ!
Bună dimineaţa, Vreme de Strigare/ la Nălţimea celui care doarme Sus:/ scoală-te, Jupâne, Seceta-i cât Ţara.../ şi se prăbuşeşte totul spre Apus.../ totul se usucă: păsările, lupii,/ caii, câinii, dorul, doina, 2PieR,/ fierbe Veşnicia, Sufletul din apă,/ Moartea Căprioarei râde până-n Cer!// Scoală-te, Jupâne, umblă şi dă cale/ celui de pe urmă Salvator Potop,/ fulgeră şi tună... e aşa de tare/ lutul, că n-am unde nici să mă îngrop,/ nici să-mi fac fântână lungă şi înaltă/ până la-nceputul apei nu mai pot!//... Hai, întinde-ţi Mâna cu Minuni încoace,/ dacă vrei, Jupâne, SĂ NU MOR DE TOT!
Lasă fantomele în pace.../ e dreptul şi menirea lor/ să umble (prin Vremelnicie)/ ca nişte Veşnice Idei/ despre Nimic şi Tot, să pună/ hohotul tău în „la minor”,/ sub ghilotină, să te-nveţe/ „memento mori”, vrei, nu vrei!// Ştiu că nu-ţi place eleganţa,/ nici înălţimea lor în Vis/ şi în Aieve... şi ţi-i frică.../ şi tremuri ca un piţigoi.../ şi-ţi pui lăcate la iubire,/ la ochi, la sufletul închis,/ la timp, la spaţiu, la-nainte/ când fugi cu spatele-napoi!// Ai să te-mpiedici de uitare/ şi de blestem şi de porunci/ pe care le-ai călcat aiurea,/ pentr-un Argint Nenorocit.../ şi-ai să ajungi ca neajunsul/ unde n-ai vrut ca să ajungi:/ unde-ai scuipat cu Nesimţire/ pe Liniştirea unui Schit!// Şi unde ţi-ai lăsat veninul/ să crească Mare şi Voinic,/ să ia şi alţii şi să scuipe/ n-adâncul Morţilor ce-au fost/ Mă-ta Şi Taică-tău, sărmanii!//... Fantomele nu zic nimic,/ respectă-le măcar tăcerea/ n-ultima clipă,/ NU FI PROST!

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție