Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un moş Gheorghe şi o doamnă Delicată

Pe atunci, Sărbătorile nu erau aşa multe şi dese, cum acum: nici Sărbătorile cele Religioase, nici Sărbătorile cele de Partid şi de Stat! În alt fel zis, Natul era mai Harnic, nu se „descoperise” Venitul Minim Garantat şi Minciuna de Centru! E firesc să fi fost aşa fiindcă funcţiona Şcoala şi Respectul şi Frica de Dumnezeu! E firesc să nu fi fost altfel deoarece moş Gheorghe muncea de Rupea Pământul în fiecare zi, adică şapte zile pe săptămână, ca japonezii, pasămite! Sculele sale – cazma, târnăcop, hârleţ, lopată, jalon, porthart – erau mai grele decât trupul lui firav, dar nu s-a plâns niciodată! Şi le căra cel puţin zece kilometri, zi de zi! Măriei Lor şi altora ca Dumnealor le de/scriu acest text pentru Respect şi Vioară! Şi mă rog să le fie Ţărâna Uşoară!
Hai cu mine, doamnă Delicată.../ (hai oricum, oriunde şi oricând!).../ mi-am luat vreo două catrafuse/ şi o Călimară cu pământ,/ şi-am lăsat vro câteva Cuvinte/ de Plecare şi de Rămas Bun.../ hai pe dealul cu salcâmi şi moară.../ şi ascultă, dacă vrei, ce-ţi spun:/ cântă-mi, fă, de Inimă Amară,/ mult şi fără milă şi încet/...(cum cânta moş Gheorghe, până-n moarte:/ dacă vine, trebuie să cred).../ cântă-mi, fă, de Inimă Curată,/ cu eternul tău mi, re, la, sol.../ (cum cânta moş Gheorghe toată viaţa:/ ai Răbdare, mi-i paharul gol!)...!
Hai cu mine, lebădă Uitată.../ (albă, neagră...hai, oricum ai fi).../ pentru mâine-am pus în Călimară/ mult râvnitul tău sol, la, re, mi,/ poate dă în mugur şi dă-n frunză,/ poate dă şi-n floare pân-atunci,/ când va fi s-ajungem tocmai unde/ ai s-asculţi Rugare şi Porunci:/ cântă-mi, fă, de Inimă Albastră.../ n-am Răbdare, mi-i paharul plin.../ (cum cânta moş Gheorghe, până-n moarte.../ şi în vecii vecilor, amin!).../ cântă-mi, fă, de Inimă Adâncă/ ori înaltă ori de care vrei.../ (cum cânta moş Gheorghe toată viaţa,/ lăcrămând sub foşnetul din tei!)...!
Hai cu mine, doamnă Părăsită.../ (mi-este greu să te mai văd aşa).../ am în traistă valsuri, doruri, doine,/ stambă, mirt, mătăsuri, catifea.../ am şi versuri sarmize-getuse.../ şi-ai s-auzi ce n-ai văzut nicicând:/ am Aproape, nu mai am Departe.../ am să-ţi zic suind şi coborând:/ cântă-mi, fă, de Mama şi de Tata.../ ce mi, re, la, sol, sol, la, re, mi...!/ (au plecat, dar nu ştiu ce se-ntâmplă:/ nu mai vin în fiecare zi).../ cântă-mi, fă, de Pace şi Iubire,/ tulbură-mă straşnic şi încet.../ (cum cânta moş Gheorghe, până-n moarte:/ gata, vine, trebuie să cred!)...! [Publicitate: „O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii!” – (Petre Ţuţea)]

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.