Un moş Gheorghe şi o doamnă Delicată

Pe atunci, Sărbătorile nu erau aşa multe şi dese, cum acum: nici Sărbătorile cele Religioase, nici Sărbătorile cele de Partid şi de Stat! În alt fel zis, Natul era mai Harnic, nu se „descoperise” Venitul Minim Garantat şi Minciuna de Centru! E firesc să fi fost aşa fiindcă funcţiona Şcoala şi Respectul şi Frica de Dumnezeu! E firesc să nu fi fost altfel deoarece moş Gheorghe muncea de Rupea Pământul în fiecare zi, adică şapte zile pe săptămână, ca japonezii, pasămite! Sculele sale – cazma, târnăcop, hârleţ, lopată, jalon, porthart – erau mai grele decât trupul lui firav, dar nu s-a plâns niciodată! Şi le căra cel puţin zece kilometri, zi de zi! Măriei Lor şi altora ca Dumnealor le de/scriu acest text pentru Respect şi Vioară! Şi mă rog să le fie Ţărâna Uşoară!
Hai cu mine, doamnă Delicată.../ (hai oricum, oriunde şi oricând!).../ mi-am luat vreo două catrafuse/ şi o Călimară cu pământ,/ şi-am lăsat vro câteva Cuvinte/ de Plecare şi de Rămas Bun.../ hai pe dealul cu salcâmi şi moară.../ şi ascultă, dacă vrei, ce-ţi spun:/ cântă-mi, fă, de Inimă Amară,/ mult şi fără milă şi încet/...(cum cânta moş Gheorghe, până-n moarte:/ dacă vine, trebuie să cred).../ cântă-mi, fă, de Inimă Curată,/ cu eternul tău mi, re, la, sol.../ (cum cânta moş Gheorghe toată viaţa:/ ai Răbdare, mi-i paharul gol!)...!
Hai cu mine, lebădă Uitată.../ (albă, neagră...hai, oricum ai fi).../ pentru mâine-am pus în Călimară/ mult râvnitul tău sol, la, re, mi,/ poate dă în mugur şi dă-n frunză,/ poate dă şi-n floare pân-atunci,/ când va fi s-ajungem tocmai unde/ ai s-asculţi Rugare şi Porunci:/ cântă-mi, fă, de Inimă Albastră.../ n-am Răbdare, mi-i paharul plin.../ (cum cânta moş Gheorghe, până-n moarte.../ şi în vecii vecilor, amin!).../ cântă-mi, fă, de Inimă Adâncă/ ori înaltă ori de care vrei.../ (cum cânta moş Gheorghe toată viaţa,/ lăcrămând sub foşnetul din tei!)...!
Hai cu mine, doamnă Părăsită.../ (mi-este greu să te mai văd aşa).../ am în traistă valsuri, doruri, doine,/ stambă, mirt, mătăsuri, catifea.../ am şi versuri sarmize-getuse.../ şi-ai s-auzi ce n-ai văzut nicicând:/ am Aproape, nu mai am Departe.../ am să-ţi zic suind şi coborând:/ cântă-mi, fă, de Mama şi de Tata.../ ce mi, re, la, sol, sol, la, re, mi...!/ (au plecat, dar nu ştiu ce se-ntâmplă:/ nu mai vin în fiecare zi).../ cântă-mi, fă, de Pace şi Iubire,/ tulbură-mă straşnic şi încet.../ (cum cânta moş Gheorghe, până-n moarte:/ gata, vine, trebuie să cred!)...! [Publicitate: „O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii!” – (Petre Ţuţea)]

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție