Marginile Micului Mereu (stampă cu stambă)
Din colecția "cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Uite o rochie de stambă pe stradă -
e singură, şi tristă, şi înspre gară -
şi o ajung, şi ne oprim, şi o întreb:
unde ţi-i trupul de odinioară?
cel cu glezne arse de soare şi geruri?
cel cu mâinile sfinţite de pământ?
cel cu ochii de grâu crud şi cicoare?
cel care m-a dat drept merinde lui "sînt"?
spune-mi, uitato printre stăpâni şi slugi:
pe cine aştepţi? oare unde te duci?
Văd că eşti sătulă de singurătate
şi de ne/răbdare, cum sunt şi eu:
dacă nu vine, şi dacă te duci la ea,
spune-i că marginile micului mereu
se tot apropie, se tot apropie,
parcă vor să mă înveţe pe de rost.
că am fost la lecţia despre iertare,
însă la lecţia despre moarte n-am fost!
și spune-i, frumoasă rochie de stambă,
că sunt acelaşi fluture de lampă!
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.