Căutarea Continuă (V)

Sigur că da! Nenea Spectru îmi spune că se numeşte Mitică Psaltire! Şi-mi mai spune că-i tare bucuros de întâlnirea cu mine! Mergem în pas andante pentru ca să-mi arate unde-şi „trăieşte” moartea!... Şi, cam după vro zece morminte către partea de Nord a Cimitirului de Sud, deschide un cavou înclinat de intemperii şi de nepăsare! Fiindcă, zice Mitică Psaltire, nevastă-sa nu a trecut Niciodată să-şi aştearnă sufletul la rădăcina crucii, să aprindă o lumânare, să aşeze o garoafă pe lespede, să verse măcar o lacrimă falsă! Şi cică s-a recăsătorit după patruzeci de zile de la „moartea” lui!... Sigur că da! Îl cred! Mai ales că scotoceşte-ntr-un fel de firidă şi scoate-un caiet pe care-i scris cu grijă: ÎNSEMNĂRI DIN TIMPUL MORŢII! Şi începe să-(mi) cetească un text năucitor prin profunzime şi stil! „Suntem... în memoria plitei.../ şi cred că aveţi, fiecare,/ acasă, afară, n-alt unde,/ o plită lăsată-n Uitare,/ lăsată-n rugină şi-n colburi,/ crăpată în timp şi în vreme - / o plită mai caldă, mai rece.../ şi gata oricând să ne cheme,/ şi gata oricând să adune/... (în para-i cumplită ori calmă).../ toţi paşii plecărilor noastre/ în lume, în sfadă şi-n valmă,/ în raiuri, în fulgi, în mătăsuri,/ în bine şi-n rău şi-ntr-o doară,/ cu tot dinadinsul, aproape,/ departe, în târg şi la moară,/ la groapă, la şcoală, pe dealuri,/ pe vale, pe râpă, la joacă,/ la plâns şi la râs, la-ntâmplare.../ la Viaţă şi Moarte întreagă,/ aşa, chiar acum, cu sfială,/ să mergem în Taina aceea,/ în ochi, fiecare, cu grijă,/ cu tot ce mai poate Scânteia/ pe-trecerii printre atâtea/ himere, izbânzi şi dezastre -/ acolo ni-i dulce-amarul:/ în PLITA MEMORIEI noastre!//
Suntem... în memoria plitei.../ şi... cred... că... vă-aduceţi aminte.../ de laptele fiert, dimineaţa,/ de turtele multe şi sfinte.../ de alte şi alte şi alte/ râvniri ale Foamei, de alte/ zvâcniri ale frigului zdravăn/ în jurul secundelor calde/ şi ochii sclipind liniştire/ cu flăcări, prin rugă ştiută/ aşa: de la Unul la Altul,/ cu IARTĂ-MĂ, DOAMNE, AJUTĂ.../ de nopţile negre şi albe,/ când Ultimul nostru Tăciune/ trăgea să se stingă.../ şi parcă părea că s-aude cum spune:/ e-atâta LUMINĂ-N ICOANE.../ vă-ntârzie pacea în case,/ vă şterge păcatul din suflet,/ vă cheamă la visuri frumoase,/ vă ţine cu gândul la Mine,/ la Sobă, la Veşnica Plită/ pe care stă Viaţa de-scrisă,/ pe care stă Moartea citită!// Aşa s-ascultăm printre lacrimi,/ himere, izbânzi şi dezastre:/ eu sunt o IDEE uitată/... sunt PLITA MEMORIEI voastre!”//... (Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție