Război cu Apatia Lehamite (I)

Au trecut aproape optzeci de luni de când, în urma unui ne/aşteptat şi ”elegant” Proces de Evaziune Sentimentală, mă tot vizitează – material şi spiritual, real şi virtual – o Doamnă/Ciudăţenie despre care am mai adus-aminte într-astă rubrică de subsol! Pe actul ei de identitate se poate vedea şi se poate citi foarte limpede: Apatia Lehamite! Desigur, n-am stat cu mâinile-n sân ori cu capul pe tânjală! Şi nici n-am făcut-o pe Zmeul sau pe Făt-frumos în prezenţa-i concretă şi abstractă deopotrivă! Am încercat tot felul de tertipuri, de metode mai mult sau mai puţin ortodoxe, toată gama de dovezi morfologice şi sintactice, pacifice şi belicoase, dar n-am scăpat de Ea, n-am izbândit nici în ruptul Cărării Lactee să-i determin Dispariţia din Carcasa mea Cerebrală şi Sufletească! Mai vechiul meu sfătuitor, Ion Mutelcă, mi l-a recomandat pe domnu/bădia Mihai Cărare, un psiholog arhicunoscut în partea de Nord a Moldovei de Sud! Mi l-a recomandat pentru ca să mă consulte şi să-i vină de hac Apatiei Lehamite!...Acest expert în chichiţe sufleteşti m-a convocat la un dialog peripatetic pe Valea şi pe Dealul Zimbrului! Parol, m-a iscodit în fel şi chip, i-am răspuns franc şi concis! Apoi – mă aşteptam – m-a întrebat dacă am cetit şi am înţeles cartea francezului Pascal Bruckner, „Luni de fiere”! Ascultându-mă puţin la această „lecţie” a celebrului eseist, însufleţitorul Mihai Cărare a rostit un DA concluziv, şi-a aprins o ţigară, s-a mirat că nu mai duhănesc...şi am intrat în ograda părintească – a mea, nu a lui – din sud-vestul bisericii/schitului Zimbru! Aici – în acordurile câtorva păsări locuitoare-n Teiul Uriaş, plantat de Tata, în Martie, anul 1970 – sora mea cea Mare aduce o litră de ţuică „trasă” de trei ori, o cofiţă cu vin vechi de trei ani şi niscaiva mizilicuri! Tustrei, după ce ne facem semnul crucii, ne aşezăm la Masa cea de Taină, sub copacul descris mai sus!...Conversăm încet şi colocvial...chiar despre Apatia Lehamite! Sora mea mă sfătuieşte să nu regret Nimic, dar nici să nu nădăjduiesc Nimic! Fiindcă numai astfel voi reuşi să „fug” din ghearele şi din caninii Doamnei/Ciudăţeniei care nu-mi dă Linişte/Liniştire! Psihologul Mihai Cărare îşi drege substantivele vocale, declară că sora mea are dreptate, însă, în plus şi în regim de maximă necesitate, trebuie să-mi caut şi să-mi aflu IBOVNICĂ! Cică acesta-i Leacul cel mai Sigur şi mult mai abitir decât POEZIA! Dar să fiu foarte atent, nu cumva să fie vro Parşivenie, vro Şarlatanie, vro Vânătoare!...(Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție