Război cu Apatia Lehamite (VII)

Oare ce se poate întâmpla, dacă nu-i fac hatârul? Oare-mi dă papucii, dacă nu-s de acord cu ea, în legătură cu foarte subtilul poem al lui Marin Sâcâială, mortul său? Ca să-i distrag atenţia, să schimb macazul obsesiei sale şi s-o aşez pe calea cea dreaptă, zic eu, mă apuc să-i cetesc un text despre Maria! Iată-l: "Dă drumul la poartă, Marie!/ Nu vezi c-o mănâncă rugina?/ Trecutul e gata să plece./ Şi-i gata să intre Lumina.// De-o mie de ani înainte/ şi încă o mie, Marie,/ tot bate la poartă Cuvântul,/ de fiu sau de fiică să-ţi fie!// Chiar Luna - era într-o noapte/ frumoasă ca mâinile tale/ - bătea cu sfială, Marie,/ la poarta cu chei Catedrale!// Chiar Mama - era lumânare/ şi vorbă în lumea pustie/ - striga şi mai strigă şi-acuma:/ dă drumul la poartă, Marie!”//... Madam Sâcâială tace! Oare s-o fi prins că vreau să-i deturnez gândurile? Cred că nu, pentru că o văd senină şi calmă, cum îi şade bine unei văduve serioase! După câteva clipe de "linişte" şi "studiu" reciproc, o aud: "De ce nu mi-ai sărutat mâna în Cimitir? Ţi-i silă? E împotriva manierelor tale? Să ştii că-mi place textul pe care mi l-ai cetit acum! Mi-l dedici mie? Mai vrei coacăze? Dar apă mai vrei? Vrei o gură de whisky? E special luat pentru întâlnirea de azi! Îţi torn?"... Nici nu aşteaptă răspunsul meu la tirul de întrebări, şi-mi toarnă! Îi mulţumesc! Beau! Şi o aud din nou: "Te rog foarte mult şi foarte frumos, mă ajuţi cu ceva? Uite, am grabnică trebuinţă de-o sumă de bani! Douăsprezece mii de lei! O sută şi douăzeci de milioane vechi! O să ţi-i întorn negreşit, câte cinci sute de lei la fiecare pensie! Mă ajuţi?"... Simt o greutate pe ceafă şi pe suflet! Şi o Voce din Neant: "Ajut-o, ajut-o, ajut-o!"... Şi-i şi spun răspicat: "Da, te ajut! Mâine mă duc la Bancă şi mă-mprumut! E bine?"... Nu-mi mulţumeşte! Nu zice nimic! Doar zâmbeşte!... Se înserează! Şi plec! A doua zi, cum am zis, iau banii din Bancă şi mă duc să i-i dau! I-i dau! E grăbită! Cică i-a murit o prietenă din şcoală şi trebuie să meargă la priveghere! Cică să mă-ntorc Vineri, după Vecernie, pentru ca să facem sfârșitul săptămânii dimpreună! Cum să nu fiu de acord? Chiar îi transmit întreaga mea compasiune, îi mărturisesc Emoţia care-mi dă ghes pentru Vinerea Astrală! Ea zâmbeşte! Eu o salut şi plec învârtindu-mă de Bucurie! Acasă, stăpânit de cele mai adânci Răscoliri sufleteşti, mă apuc să-i scriu cea mai frumoasă poemă din partea de Sud a Universului de Nord!... Sigur că da! Mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap, nu?... (Stai aşa!)

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție