STAI SĂ VEZI (un gând pentru Pompiliu Comșa, în ziuă aniversară)

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”

(!) și se aude că ar vrea, însă nu poate
să se desprindă de acolo şi de-atunci,
şi să renunţe la trecutul fără margini:
straşnic, plin ochi cu timp şi taine şi porunci,
şi să alerge până-ncoace, fără milă
chiar de prezentul celor care mai rămân
şi prin caiete, şi prin cărţi, şi prin morminte,
pe care-i ştiu şi-i tot ascult şi-i tot îngân (!)

(!) și se aude că ar vrea, dar n-are minte,
şi cum să uite cel mai simplu îndărăt?
şi cum să-şi umple viitorul cu păcate?
şi înălţimea şi-adâncimea cu prăpăd?
şi cum să-şi toarne-n sânge gheaţa şi otrava
cea nesătul-a rătăcirii de aici?
şi cum să-şi poarte-n pace pulsul mizerabil?
cum să înghită strâmb şi sec, soios şi chici (?)

(!) și se aude că ar vrea, dar mai ascultă
şi glasul cela liniştit şi iertător:
de ce să pleci? unde să pleci? nu vezi că totul
acolo-i lacom, blestemat, eratovor?
rămâi aici, lângă cest timp şi ceastă vreme
în care clipa-i fără capăt şi-are rost
şi în caiete, şi în cărţi, şi în morminte.
şi niciodată - stai să vezi! - n-ai să fii fost (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție