CHEIA (carotide şi aorte)
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) vioara cântă singură când tace/ violonistul... iată-l cum aduce
departe(le) încoace, mai încoace,/ cu ochii duşi, amirosind a cruce,
aproape, mai aproape, până-nchide/ pleoapele şi porţile... şi până
când ultima secundă-l mai îngână/ din marile celeste carotide,
din marile aorte siderale,/ prin care vlaga lui şi a vioarei
a curs şi a hrănit al, a, ai, ale,/ mi, re, la, sol... şi CHEIE fiecare-i (?!)
(!) vioara cântă singură când moare/ violonistul... iată, se aude
cum tremură albastrul din cicoare,/ cum cad culori din curcubee crude
şi lunecă spre marile canale/ şi lungi ale plecării tocmai unde
stăpânul tainei drege balamale/ şi potcoveşte primele secunde,
să se deschidă iarăşi poarta ceea/ şi să pornească timpul, să reziste
la mers până acum, să ceară CHEIA/ sol, la, re, mi... vioarei celei triste (!)
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.