Bucurie imensă în biserica-miniatură
Cei peste o sută de vârstnici care trăiesc la Căminul „Sf. Spiridon” au, acum, un dublu motiv de bucurie: se vor muta, înapoi, acasă, acolo unde, în afară de o masă caldă şi o pernă sub cap, au şi o capelă, în care să se roage, în linişte!
Amplasată în curtea Căminului „Sf. Spiridon”, capela cu hramul „Sfântul Gheorghe”, mică, luminoasă, extrem de curată şi îngrijită ca un ou de Paşti îi aşteaptă pe toţi credincioşii, nu doar pe locatarii căminului „Sf. Spiridon”.
Cu intrare aparte, din stradă (deşi accesul se poate face şi dinspre intrarea pe poarta principală a căminului) micuţa bisericuţă emană lumină şi credinţă printre florile din grădină.
Pe exterior, capela – o bisericuţă în miniatură – este de un alb orbitor, iar pe interior, pereţii sunt pictaţi cu scene biblice, extrem de impresionante, catapeteasma fiind din lemn sculptat şi pictat.
Slujbele sunt oficiate aici de părintele Ion Alexandru Budeşteanu, un sprijin de nădejde pentru vârstnicii din cămin şi nu numai. Este drept, bătrânii au la Căminul „Sf. Spiridon” şi psiholog, şi medici şi asistenţi medicali şi îngrijitori, însă prezenţa preotului şi a micuţei capele din apropiere contează pentru ei cât o mie de psihologi.
Construcţia binevenitei capele – făcută la iniţiativa şi cu sprijinul Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos” – a fost menţionată, recent, de primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, prezent la ceremonia de încheiere a proiectului european ce a urmărit realizarea lucrărilor de modernizare a Centrului „Sf. Spiridon”.
Centrul are acum centrală termică de ultimă generaţie, aclimatizoare, tâmplărie modernă de PVC şi geam termopan, ba chiar şi lift, totul pentru ca viaţa bătrânilor de aici să fie mai bună.
Însă fără bisericuţa din curte, investiţia de milioane de lei ar fi fost incompletă, căci pentru sufletul locatarilor blocului de pe Domnească este necesar dar nu şi suficient doar confortul fizic…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.