Amintiri de pe Scara Oschi (II)
Cum spuneam/scriam în ziarul de ieri, sunt locatar pe strada ”Fanfaronilor”, la numărul 25, într-o clădire cu 3 scări și cu 8 etaje. Din cauză că a suportat asaltul imbecililor stătători la această adresă, clădirea s-a înclinat spre Est, face temenele către Vladimir Putin, poate vine rusnacul pentru ca să pună la punct sălbăticia și ”viziunea” cretinilor vandali.
Acest bloc de locuințe este alcătuit din 3 tronsoane/scări, cum ziceam oleacă mai înainte. Al treilea tronson se numește Scara Mercalli, al doilea-i botezat Scara Richter, iar primul poartă numele glorios/arhicunoscut Scara Oschi. Între tronsoane nu mai există nici o distanță prevăzută/realizată - la modul firesc - din/prin proiect/construcție. Pereții exteriori ai acestora se mângâie reciproc, se îmbrățișează cu ”tandrețea” specifică celor care i-au adus/pus în asemenea hal, adică ultimul. Nu-ți trebuie glagore/ochi de expert pentru ca să realizezi ce se poate întâmpla în cazul unui seism de magnitudine medie. Aceste scări se vor strânge la piept și se vor muta/prăbuși la nivelul/limita Zero, adicătelea corespondentul valoric al marțafoilor cu ciocan, fierăstrău, rangă... și alte scule/accesorii/instrumente de TORTURĂ ÎN BLOC.
Acești analfabeți autonumiți renovatori s-au dezlănțuit//desfășurat în felul de/scris de prozatorul/simpaticul/prietenul Ion Manea în cărțile sale model. Model de evaluare și hazoasă/subtilă ironizare pe adresa celor care dărâmă, sfărâmă, bocănesc fără să le pese că distrug SĂNĂTATEA PUBLICĂ. Parafrazându-l pe Ion Manea, cești dă/râmători și-au mutat baia în balcon, bucătăria în baie, dormitorul în cămară, sufrageria pe hol. Tot acești ”nalți” trimiși/discipoli ai lui Sarsailă și-au belit pereții interiori uzându-și osârdia de neamuri-proaste, ajungând să-și pună gresie/faianță și pe tavan. Desigur, toate aceste lucrări/activități întâmplându-se într/un vacarm infernal, într-o atmosferă dantescă, pe canavaua indiferenței față de CONDIȚIA UMANĂ stabilită/hotărâtă prin CERTIFICARE/PARAFĂ DIVINĂ, adicătelea prin celebrul/uitatul/ignoratul DECALOG.
Așadar... să trecem la radiografiere, la istorisire, la de/scrierea cestor făptași, cestor fapte de arme moderne, stresante, distrugătoare, amenințătoare, dure, oripilante - toate aflate și luate din generoasa panoplie a împuțitei Demos Kratos. Poate, zice și crede subsemnatul, se vor sensibiliza/autosesiza cei de la CÂRMĂ... și vor măsura dimensiunile NENOROCIRII. (Stai să vezi!)
Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.