Amintiri de pe Scara Oschi (V)

Partizan al Eticii până la Capătul oricărui Început, mă pregătesc/îndrăznesc să-i fac vro câteva observații ”ușoare” cestui șmecher scârbos

Și uite/așa îi zic: ”Stimate domnișor, prezint scuze pentru că-ți deranjez satisfacția, dar aș vrea să te întreb, dacă-mi dai voie: de ce-ți proiectezi scuipatul pe caldarâm? Dacă trebuie să-ți elimini saliva împuțită cu nicotină, de ce nu folosești o batistă, un șervețel? Chiar nu realizezi că-i urât acest comportament? Că nu/i igienic ce faci? Dacă ai vro leacă de glagore, îți dai seama ce mizerie ar fi pe stradă, în cazul când toți s-ar desfășura ca dumneata? De unde ai învățat/luat acest mod grețos de conduită? Te-a ghidat/împins ceva/cineva în/spre acest nărav oribil, ori ești autodidact? Nu crezi că ar trebui să-ți revizuiești și să-ți îndrepți purtarea?”... Cioflingăul nu scoate nici un cuvințel, nu prezintă nici o scuză, nu face nici o cerere de iertare către călătorii din stație, nu arată că ar fi priceput vro câtime din opinia (mea) publică. Doar mă perforează cu niște ochi congestionați, doar trimite către mine o droaie de rictusuri ”sugestive”, doar trântește ultima flegmă pe sărmanul beton năclăit de alți și alți astfel de techerghei democrați!... Sosește autobuzul. Urc. Urcă și nandralăul. Care nu s-a lăsat intimidat de ”lecția” mea tocmai terminată... și-și începe ”numărul”, adică riposta, adică desfășurarea/demonstrația ”personalității” sale pline cu ”principii” moderne, în pas cu cel mai mizerabil timp din Istoria unui Galați lăsat la discreția unor ipochimeni iresponsabili!... Și iată ce aud din ”mintea” cestui suficient, cestui poghibală de ultimă generație: ”Ce, bă? Mă-nveți tu pe mine ce să fac pe stradă? Îmi dai tu mie sfaturi? Ai avut noroc pentru că eram calm, că-ți arătam eu ție cine sunt!... Dar te mai întâlnesc eu pe undeva! Ș-ai să vezi c-am să te scuip chiar în nas! Ce, scrie în vro lege că n-am voie să fiu nesimțit? Ce te ronțăie grija de comportamentul meu? Noi, tineretul  ca mine, suntem viitorul, nu voi, hodorogilor! Fac ce vreau! Spun ce vreau! Nu mă poate opri nimeni! Risc să fiu amendat? Și ce, dacă? Plătesc amenda, și gata, fac tot ce vreau!”... Cobor la prima stație. Încerc să uit. Încerc să mă detașez de tot ce mă înconjoară. Dar, iată, patru căzături stau ciotcă, fumează și scuipă de crapă asfaltul!... Mi-l amintesc pe Carlo M. Cipolla: ”«Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea»”... (prima lege fundamentală a imbecilității umane)... (Stai așa!)
Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție