LACRIMILE MAMEI (despre paradoxuri)
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) este foarte limpede: totul e tulbure
şi toate sunt cuprinse de ceaţă –
desigur, e o minciună paradoxală
când mă trezesc viu, dimineaţă (!)
(!) desigur, când ajung viu, seara,
încep a scrâşni un paradox mincinos:
e clar, nu am să pot afla niciodată
de ce umblă negura numai pe jos (!)
(!) pe sus, totul pare ca lacrima
dăruită de mama, în vremuri grele –
prin lacrima ei am văzut unde-s
paradoxurile tale, paradoxurile mele (!)
(!) paradoxal, pot a-ţi spune:
nimic nu-i mai clar ca o dimineaţă,
când lacrimile mamei se ridică la cer –
şi iar vine seară, şi iar vine ceaţă (!)
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.