Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Salonul „Axis libri”, între muze şi spirite

Publicului constant al Salonului literar „Axis Libri” i s-au propus, la întrunirea din 14 octombrie, două cărţi de nuanţe şi substanţe diferite, volumul liric al lui Gheorghe Gurău „Cochetând cu muzele” şi documentarul autobiografic al lui Maximilian N. Popescu-Vella, „Al treilea spirit”.

Dacă prima carte este o culegere de fabule, poezii satirice, dar şi lirice, a doua este un interesant documentar despre naşterea Pânzarului lui Ştefan cel Mare, la care autorul a fost părtaş. 

Directorul Bibliotecii „V. A. Urechia”, Zanfir Ilie, a  creionat profilurile scriitoriceşti ale celor doi, iar moderatorul Teodor Parapiru i-a scos în faţă pe  prefaţatorii cărţilor, Nicolae Colceriu, pentru Maximilian Popescu şi Dan Plăeşu, pentru Gheorghe Gurău.  Au mai vorbit despre cei doi autori o parte dintre participanţii frecvenţi la salon.

A fost însă şi un oaspete-surpriză, venit special pentru Maximilian N. Popescu-Vella – Dan Lilion Gogoncea, care a lansat o intervenţie extraliterară, vorbind despre strategia şi tehnica confecţionării Pânzarului moldovenesc şi despre perspectiva de a face din el un brand european. 

Înainte ca Zanfir Ilie să înmâneze meritatele diplome de excelenţă pentru autorii lansaţi, Teodor Parapiru a punctat concluziile necesare şi lămuritoare în legătură cu valoarea celor două lucrări.

A catalogat drept „metaliteratură” cartea lui Maximilian Popescu,  aflată la limita document-jurnal, aşteptând „o carte în care nava amiral să fie însuşi autorul” şi a remarcat talentul lui Gheorghe Gurău, sancţionând însă inabilitatea alcătuirii cărţii, din care se resimte lipsa clasicului „redactor de carte”.                          

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.