Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zilele Bibliotecii „V.A. Urechia”

De astăzi, timp de o săptămână, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” se îmbracă în straie de sărbătoare. Conducerea instituţiei de cultură şi bibliotecarii vă aşteaptă la numeroasele evenimente prilejuite de aniversarea a 120 de ani de la înfiinţarea bibliotecii gălăţene.

Manifestările debutează astăzi, 8 noiembrie, la ora 11, la sediul central, cu un moment festiv în cadrul căruia vor fi conferite diplome şi plachete aniversare. La eveniment participă reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai instituţiilor de cultură şi educaţie, bibliotecari de la „V.A. Urechia” şi de la bibliotecile publice din judeţ.

Parteneri sunt Filiala Galaţi a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice, Filiala Galaţi a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni Galaţi.

Tot astăzi este programat şi un colocviu ştiinţific, pe tema „BIBLIONET şi bibliotecile publice”, dar şi un schimb cultural între instituţia gălăţeană şi Penitenciar.

De asemenea, de astăzi, Secţia Colecţii Speciale şi-a deschis larg porţile şi a scos la iveală numeroase comori, pe care le puteţi vedea în expoziţii tematice: „Vasile Alexandrescu Urechia – 50 de ani în slujba culturii române” (documente iconografice), „Biblioteca „V.A. Urechia” - O bibliotecă regală: 120 de ani de existenţă” (documente de arhivă), „Biblioteca „V.A. Urechia” - Tezaur cultural naţional” (tipărituri cu valoare de patrimoniu, manuscrise, scrisori autografe).

Tot astăzi a început ediţia a III-a a campaniei „Daţi cărţilor o viaţă nouă!”, gălăţenii fiind invitaţi să facă donaţii constând în cărţi sau în bani pentru cărţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.