DRUMUL și MARGINEA COPILĂRIEI

Întotdeauna am considerat şi am crezut că ştiu foarte bine cum aşteaptă mama pe Drumul Copilăriei să mă vadă venind acolo. Mama vorbeşte cu tata despre nesimţirea mea, fiindcă am rărit cam des paşii până acasă. Tata ascultă şi tace. Şi nici nu fumează. Asta mai zic şi eu răbdare. Şi nici nu mă suduie. Asta mai zic şi eu blândeţe. I-am spus, mai demult, că sunt golan de cultură şi artă. Şi că nu am timp de umblat pe drumuri. Că eu umblu pe alte drumuri. Şi el m-a crezut, bătrânul de el. Acum, după atâta moarte, caut în fiecare zi să aflu dacă nu cumva i-am spus o minciună!

Nu mi-i frică de mama. Niciodată nu mi-a fost frică de mama. Deşi am un morman de motive să-mi fie frică, mai ales de nuiaua de la războiul de ţesut, nici prin cap nu-mi trece să mă sperie vorbele ei. Văzduhul Copilăriei stă plin cu vorbele ei: făptaşule, te belesc şi-ţi pun pielea pe gard! dacă stai să te bat, te bat încet şi frumos! dacă fugi, te prind şi-ţi smulg urechile! marş la bibliotecă! mâine, după ce vii de la şcoală, te ascult la Raskolnikov! şi să paşti vaca bine! dacă suge viţelul, iei pasul şi lovitura!... Nu mi-i frică de mama. Tata i-a zis că sunt golan de cultură şi artă. Şi ea, bătrâna de ea, l-a crezut. Şi a căutat toată viaţa să afle dacă nu cumva i-a zis o minciună!

De tata, nici cât de mama nu mi-i frică. Uite, tata stă de vorbă cu mama pe marginea Copilăriei. Cam aşa se aude: aici, în dreapta porţii, pun un tei! îl pun până la cer, să facă umbră până departe, să bată umbra până tocmai unde golanul de cultură şi artă îmblânzeşte vezuvii şi pofteşte sahare! poate osteneşte, mititelul, şi vrea să se hodinească la umbră de tei! poate vrea să pornească pe drumul cel mai scurt dintre acolo şi aici, cum Raskolnikov între crimă şi pedeapsă!... Şi mama nu a mai aflat dacă nu cumva tata i-a zis o minciună!

Acum, după atâta viaţă şi atâta moarte laolaltă, văd cum toate clipele de atunci şi de acolo au devenit statui. Cu tot cu părinţi. Teiul din dreapta porţii scade, se micşorează, se apropie de pământ. Cu tot cu cer se apropie. Se apropie cerul de pământ. Unii cică aşa-i bine, că vin părinţii acasă, că doar părinţii sunt în cer, nu?... Ce baliverne! Aceşti "unii" se comportă de parcă nu ar şti şi nu ar vedea şi nu ar auzi, în fiecare zi, că părinţii lor şi ai mei sunt la doi metri în pământ! Şi în memorii. Care memorii, dacă aceşti "unii", din ce în ce mai mulţi, şi le şterg continuu, prin obedienţă şi laşitate? Nu-i aşa că (n)-am Dreptate?
Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție