Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CARE pe CARE (dosarele XYZ)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

! nu crede c-o să vină, dar cată peste zare -
ce vrea de la zadarnic? ce vrea de la neant?
ce-aşteaptă de la CERUL/PRINCIPIU arogant?
de la ETERNUL cinic şi hâd "CARE pe CARE"?
! mai bine-ar zice: gata, salut, mă sui în plante
decât să scriu postume în timpul vieţii, sunt
prea sclav n-ale candorii, prea simplu şi mărunt,
să nu stârnesc uimirea şi mila celui DANTE,
celui SHAKESPEARE, şi altui, şi altui, celor care
(şi)-au manuscris blestemul şi au cătat în zare!
! nu crede c-o să plece, dar simte-nduioşare
de cântecuri cu pene în sălcii care plâng,
şi simte-mbrăţişarea pământului, adânc,
sărutul ne/răbdării adulmecând să zboare!
! plăcutul şi utilul?! - ce baliverne scumpe,
ce POT în TIMP şi-n SPAŢIU, la care se reped
naivi ai lăcomiei! – zvârl barda, strig, repet
când suflul SIMFONIEI a V-a iar irumpe:
când frigul stă-n căldură şi caldul stă la rece,
NU CREDE c-o să vină, NU CREDE c-o să plece!
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.