Lecţie despre istoria Galaţiului
„Romanitatea în sudul Moldovei. Situri arheologice din municipiul Galaţi” este tema acţiunii de promovare în rândul elevilor a patrimoniului cultural. Evenimentul a fost organizat vineri, de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN), reprezentată de Marius Mitrof şi Mihaela Oltean. Din partea Şcolii nr. 5 „Cuza Vodă”, au participat 28 de elevi de clasa a VIII-a, coordonaţi de consilierul educativ, profesoara Dana Nicoară.
Marius Mitrof le-a prezentat elevilor, prin imagini şi informaţii, o serie de monumente istorice care descriu primele aşezări ale oraşului: Situl arheologic Tirighina – Bărboşi, Situl arheologic Necropola Tumulară, Situl Arheologic Cartier Dunărea şi Cavoul roman de pe strada Oţelarilor. Această acţiune a fost binevenită, deoarece, după cum a spus consilierul, din păcate, elevii nu cunoşteau aceste situri arheologice ale Galaţiului.
„Elevii vor moşteni aceste bunuri”
„Elevii de liceu sunt cei care vin după noi, şi care vor moşteni aceste bunuri. Fără o cunoaştere a importanţei protejării monumentelor istorice, a memoriei locului, a istoriei oraşului sau a judeţului, condamnăm definitiv tot ce ne-au lăsat, la rândul lor, înaintaşii noştri. Sub deviza: „Moştenirea ne obligă!”, şi pentru a trezi interesul elevilor faţă de obiectivele turistice ale orizontului local, astfel de activităţi vor continua”, ne-a explicat Marius Mitrof.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.