GRIJANIE și RESPECT (VIII)

Mai avem de străbătut câteva sute de picioare! Virgil Carianopol se uită-n stânga şi-n dreapta, însă nu prea-l miră spectacolul gratuit al gospodarului din totdeauna, dar şi al leneşului fără început şi fără sfârşit!... Iată, ce casă îngrijită l-alde Lăcătuş!... Şi, iată, în ce şandrama locuiesc şi (cică) trăiesc alde Căscatu! Poetul nu se prea miră fiindcă (în zona sa natală) e cam tot la fel, ori mult mai rău, zice! Suntem destul de dumiriţi despre ce face, ce este şi cum este un puturos!

Totuşi, ne întrebăm (fără comentarii, fără nici o apreciere/depreciere rostită) cum dumnezeu (sau naiba) poate suporta o familie (întreagă şi numeroasă) aceste condiţii precare, devastatoare, chiar dezumanizante?! Imaginea-i demnă de-un stop-cadru dantesc: pereţi juliţi şi coşcoviţi de când a apărut varul pe planetă; găuri şi tuneluri dus-întors pentru guzgani de toate mărimile şi culorile pământului; fără nici o urmă de gard; fără nici un plisc de pasăre domestică: fără nici o pană de pasăre cântătoare/migratoare; fără uşi; cu geamuri sparte; nici măcar vrun câine n-are curaj să stea-n asemenea "palat" al lenei, al nepăsării, al resemnării; al milei divine, cum se acreditează scuza/cauza sărăciei în creieraşul unor astfel de puturoşi exemplari!...

Da, trecem, mergem, dăm din umeri, nu ne vine să credem că "cel de sus poate fi aşa de indiferent cu-n pre/supus al său!"... Da, mai avem câteva zeci de picioare până la poarta bunicei Maria şi până-n ograda străjuită de meri şi oleandri!... Da, iată, chiar am ajuns şi chiar ne oprim! Bunica-i la poartă! Ca o statuie-i la poartă! Parcă ştia că vin, că venim! Zicem că nu stăm prea mult, că trebuie să mergem Înainte! Bunica ne dă dulceaţă de gutui şi-l ascultă pe poet recitându-i un "Cântec pentru mama", despre străbunica mea şi a oricui: "Tare necăjită ai fost, mamă,/ iarna, vara, orice timp trecând,/ cât era de frig sau de căldură,/ tot desculţă te-am văzut umblând.// N-ai purtat o haină mai ca lumea,/ o scurteică veche doar aveai,/ dar şi pe aceea, totdeauna,/ doar de sărbători o îmbrăcai!// Tu aşa ai fost de când ţin minte:/ pe picioare-ai mers la drum mereu,/ nici în car nu te suiai de teamă/ boilor să nu le fie greu.// Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,/ c-ai plecat fără de timp în lut.../ Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma/ şi ce haină azi ai fi avut!"... Oare unde-s? Nu-l mai văd pe poet! Nici bunica nu-i! Şi nici eu parcă nu mai sunt cel de...adineaori! O văd numai pe ţaţa Ioana lui Alexe Jingă, peste drum şi peste gard! Şi o aud: "Bunică-ta nu-i acasă! E plecată la Zimbru, la maică-ta!"... [Stai aşa!]

Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție