SFÂRȘITUL CEASULUI MĂRUNT (cu faţa la perete)
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
S-a terminat nisipul, nu mai sunt/ nici pentru-n ceas măcar câteva fire -
un ceas mărunt, de om care-a pierdut/ timpu-n Deşert şi pacea-n Monastire!
Un ceas mărunt, aşa, ca la sfârşit,/ când se pogoară naiba din icoane
s-anunţe că-i un om care-a cărat/ care cu apă Fetelor Morgane!
Ş-a dat la dromaderi, la beduini,/ la sfinţi, la secături, la morţi de sete -
ş-acum nu are timp nici de murit,/ stă - pedepsit - cu faţa la perete!
Şi caută - sub varul de sub var/ - întâiul var... când omul avea vreme
şi timp, murea la timp, şi n-avea ceas,/ dar îi bătea ceva fără să-l cheme!
Şi se găseşte negreşit, atunci,/ în primul strat, adulmecând pustiul
cel fără om şi cel fără deşert,/ când stăpâneşte - pururi - târziul
şi nu mai are nici măcar nisip/ de-o vorbă, de-o scânteie, de-o iubire!
Cesta-i sfârşitul Ceasului Mărunt,/ cu faţa la perete... SĂ SE MIRE!
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.