Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CNAS face precizări cu privire la lista antidiabeticelor orale

Pacientul beneficiază, conform actelor normative în vigoare de medicaţie gratuită suportată  din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate la nivelul preţului de decontare pentru medicamente antidiabetice orale (ADO) acordate în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, anunţă  Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Precizările CNAS vin în urma aspectelor semnalate de Colegiul Farmaciştilor din România privind lista de medicamente compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate care a intrat în vigoare începând cu data de 15 iulie.

CNAS informează că, în prezent, preţul de decontare pentru medicamentele acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate,  este cel  stabilit prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1361 /28.07.2008 publicat în Monitorul Oficial nr. 565/2008. Având în vedere cele prezentate anterior, CNAS spune că nu are atribuţii şi ca atare nici responsabilităţi în stabilirea preţurilor de achiziţie ale medicamentelor de către farmacii.

În cursul lunii iulie, eliberarea medicamentelor prin farmaciile cu circuit deschis s-a făcut atât pe baza listelor de medicamente valabile până la data de 15 iulie, cât şi a  celor implementate după această dată în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Conform precizărilor anterioare,
Casele de asigurări de sănătate au preluat de la farmaciile cu care se află în relaţii contractuale şi au validat corespunzător celor două perioade, documentele privind medicamentele care au fost  eliberate pe ambele liste. “Acest lucru a determinat necesitatea ca la nivelul farmaciilor,  programele informatice ale acestora să fie actualizate de firmele de soft  cu care acestea  au  încheiate contracte, astfel încât nici o farmacie nu mai putea utiliza în mod legal, după data de 15 iulie, altă listă de medicamente decât cea în vigoare la această dată.

Nerespectarea acestor prevederi ar fi  putut genera disfuncţionalităţi la nivelul furnizorilor de medicamente”, se mai spune în comunicat. CNAS spune că a intervenit cu promptitudine la toate sesizările semnalate pentru rezolvarea acestora şi pentru eliberarea fluentă a tratamentelor asiguraţilor .

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.