RECHIZITORIU (IV)

Te-a lămurit finalul poveştii cu Ivan Turbincă? Te-a lămurit, da? Acum, după ce te-ai convins ce poţi păţi, îţi mai arde să mă urmăreşti? Tu eşti o stare! Şi eu sunt o stare! Altfel spus, habar nu avem ce/cine suntem! Ai citit ce a riscat şi ce a păţit eroul lui Ion Creangă, da? Sper că nu vrei să procedezi la fel! Lasă-mă în starea mea! Că şi eu te las în starea ta! Nu-i vremea şi nu-i timpul să ieşi din ce ţi-i scris! Mai bine, zic eu, adu-ţi aminte ce ţi-am suflat atunci, când umblai cu fata aceea sinucisă pe linia ferată! Nici asta nu mai ştii? Păi, cum să ştii? Tu te ţii de coada mea fără sfârşit, în loc să-ţi vezi de-ale tale, şi, implicit, şi de-ale mele! Hai, îţi spun tot eu ce poezie ai scris! Suflată de mine, bineînţeles! Pune mâna şi m-ascultă, şi nu mai treiera poghiazurile! Am eu grijă de tine! Dar te rog să fii atent: „Cine/ce eşti, nu ştiu! Nici tu nu ştii cine/ce sunt!/ Vezi, suntem împreună, dar murim pe rând!/ Moartea nu-i o întâmplare,/ dacă viaţa, fiecare,/ n-o trăieşte doar din când în când!// Râs şi plâns, uitare, milă şi descânt/ ducem în ispita morilor de vânt!/ Nimenea nu are vină,/ dacă (veşnică şi plină)/ Luna umblă (goală) pe Pământ!// Ce frumoasă noapte ziua porţi în gând!/ Ce fel de lumină-mi dai, să cred că sînt!/ Ai (în mânurile tale)/ flăcări mov şi haimanale,/ flori de câmp în păr şi în cuvânt!// Scazi pe ieri din mâine, astăzi, şi aduni/ lacrimă din ceara cestei mătăciuni!/ Unu(l) nostru lumânare/ arde sub icoana care/ ţine laolaltă doi nebuni!// Spune-mi: niciodată nu va fi „am fost”!/ sunt şi eşti n-acelaşi sacru adăpost!... Mari şi rari până departe,/ ochii tăi deschid o Carte/ şi mă-nvaţă Moartea pe de rost!”//... Ţi se pare, cumva, că mă aflu într-un ascendent moral faţă de tine? Hrăneşti ideea că nu vrei să nu scapi de mine? Ai vro silă de Viaţă? Sunt o experienţă interesantă, dar nu-s mare brânză, cum cred unii dintre cei care umblă cu securea-n stânga şi cu crucea-n dreapta! Am văzut cum te lauzi că eşti Anonimeni! Am văzut cum te lauzi că eu sunt Nimicăieri! Să ştii că ai dreptate! Şi, atunci, de ce mă urmăreşti? De frică? De bucurie? De singurătate? De scârbă? Vrei să câştigi un ascendent moral faţă de mine? Uite, sunt dispusă pentru ca să cobor două trepte-n urma ta, iar tu să urci două trepte înaintea mea! Şi-ai să te convingi că nu-i bine! Ai să vezi că tot mai bine-i să stai la rând! Pricepi? Şi să nu uiţi niciodată sfârşitul tragic al lui Ivan Turbincă! Dacă n-ai găsit (încă) unde se ascund fluturii când plouă, suie-te/coboară-te în Cărţi! În toate Cărţile omenirii! Şi-ai să afli! Da?
Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție