OMUL FĂRĂ IERI (nimic nou despre mâine)

(!) când am ajuns, eu nu veneam de undeva -
mai altfel spus, cred că veneam de nicăieri
şi întrebam: eu sunt ceva? sunt alt ceva?
şi (te)-auzeam frumos: eşti omul fără ieri (!)

(!) eu cred acuma că atunci nici nu veneam -
eram aici (din totdeauna) un ascuns,
să fiu hrănire la candori, s-arunc pe geam
cu tot ce ştiu şi ce nu ştiu din ne/pătruns (!)

(!) s-arunc de-afară în lăuntru... să arunc
şi din lăuntru în afară... şi să-mi spui
că vrei şi tu, că poţi şi tu (mult şi-ndelung)
trăi-ntr-o clipă tot eternul scump, haihui (!)

(!) şi amândoi să dăm la vreme (pe rotund)
cât mai curat din tot ce-avem de nicăieri,
să spun că eşti, iar tu să spui aşa cum sunt
(de-a pururi) omul fără mâine, fără ieri (!)