Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

BUCURIADA COPIILOR SĂRACI

Moto: "Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă." (Octavian Paler)

Mamă, câte oase are porcul din Alimentară!/ Uite ce măsline grase putrezesc în galantar!/ Oare ce-a păţit salamul? De ce stă legat cu sfoară?/ Şi ce vină are brânza telemea lângă muştar?
Iată, mamă, cum asudă ciocolata în cutie!/ Nu-i aşa că e-nvechită? Nu-i aşa că n-avem voie?/ Tata ne-a adus, odată, o conservă de scrumbie.../ O păstrăm, s-avem merinde pe Corabia lui Noe!
Văleu, mamă, ce parizer ruginit şi plin de apă!/ Văleu, doamne, caşcavalul ăsta l-am văzut şi ieri!/ Oare ce-o să facă şeful? Oare unde-o să-i încapă/ marfa asta depăşită... de partid... şi de şomeri?!
Uite, colo, ce bomboane fraiere lângă alune!/ Nimeni nu le ia în seamă, nimeni, astăzi, nu le cere!/ Sunt prea dulci?! Sunt prea sărate?! Sunt vrăjite?! Sunt ne-bune?!/... Nu ne mai ucide, mamă, nici cu struguri, nici cu mere!
Ce ficat de păsărică, fără gust şi proteine?/ Ce „tacâmuri” schilodite! Ce găină subnutrită!/ A spus doamna-nvăţătoare să avem pretenţii fine:/ nu vrem ceafă, nici pastramă, nici ulei de răsărită!
Hai acasă, mamă, tată... că avem nişte-ndurare/ dăruită de bunica şi călcată de tractor!/ Nu se poate, noi, săracii, să murim de bunăstare!... Vai, ce burtă are nenea... ăla... din televizor!
E păcat de morţii voştri, să-i ucideţi înc-o dată/ cu mâncare şi cu soia înflorită-n tocul uşii!/ Staţi un pic şi fiţi cu minte, faceţi oameni de zăpadă! Nu vă mai jucaţi de-a nemţii! Nu vă mai jucaţi de-a ruşii!
Nu umblaţi la buzunare!... Bate vântul, plouă, ninge…!/ Vrem un duş cu apă rece! Vrem să ne culcăm în frig!/... Şi-om visa o ţară caldă, şi-o păpuşă, şi o minge…/ Căci nimicul niciodată nu-i mai mult decât Nimic!...
(Publicitate: „Cumpăraţi Click și Cancan!”... Publicitate: „Foaie verde de urzici, noi avem salarii mari!”... Publicitate: „Foaie verde de dudău, o să fie şi mai bine!”)... SIGUR CĂ DA! NU?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.