DULCE CONTEMPORAN (I)

Dar ce zgomot se aude? triluri lungi de păsărele?.../ Nu-i nimic: pe sub fereastră trece visurile mele!//

Şchioape sunt... au fost... (odată!)... drepte, lungi, frumoase, zvelte/ până când le transformară impostorii în unelte;/ până când şobolănimea le-a scos unghiile, ochii.../ şi cu labele păroase le-au cotrobăit sub rochii;/ până când fură scuipate din tribune, din oficiu/ că nu mai suportă raza curbelor de sacrificiu;/ că nu vor să lingă osul şi organele Puterii/ care şi-a băgat picioru-n carotida Primăverii,/ au lovit, a pus ortacul să lovească şi să urle/ de-a picat (din ură) ciuma şi lumina de pe turle;/ s-a suit (călcând pe sânge) ca păduchele, în frunte.../ şi pe muntele lui Venus (cel mai cataclismic munte)…!... De acolo, dă din mână, plânge către naţiune,/ bate apa minerală şi recordul în lacune;/ moftureşte, speculează, varsă-ntruna resturi grele,/ cum kirovul fără faruri, vaselină şi curele;/ ia aplauzele toate, le îndeasă-n buzunare/ ca să le asculte singur, înainte de culcare!//

După aia: noapte bună sau drum bun... (sută la sută!).../ i-a crescut ţării bugetul fiindcă (nu) a vrut valută;/ s-a oprit în drum, ca proasta, a expus picioare goale,/ sâni atrofiaţi de spaima Odelor fundamentale;/ s-a culcat cu mamelucii ca să-şi ocrotească Leul/...(despre care perorează şi se scuză FARISEUL).../ care se rostogoleşte spre Apus şi scade, scade.../ într-un timp în care numai cine poate, oase roade;/ într-un timp răpus de boală, unde rugineşte plugul,/ şi cu glaspapir pe limbă îl înmoaie matracucul;/ unde guvernează tagma, indexarea amneziei.../ şi cu disperatoscopul se ia pulsul ciocârliei!//

Iată... unde este locul, cine reprezintă lenea,/ cine se numeşte vărul, vara, badea, unchiul, nenea;/ cine dă cu diatribe, cine-apostrofează PRESA;/ cine-ar pune EXPRIMĂRII botniţa, jujăul, lesa.../ însă uită că această Animală vrea să pască/ după cum a fost Porunca (dinspre Ceruri) să se nască!//

Iată, vin la noastră vamă şturlubatici şi lichele,/ cică să ne injecteze contra/chix, contra/belele;/ li se „iartă” paşaportul, li se dă (pe „moacă”) vize,/ chiar dac-au adormifere şi vrăjeală în valize;/ li se dă onorul, dreptul, stângul, spiciul... tot confortul,/ pe când regele Românul lacrimă aeroportul!//... [Publicitate: „Lenea, Luxul, Lăcomia, Lichelismul, Laşitatea:/ cei Cinci L... care aruncă... (în Neant)... Românitatea!”]... (Stai să vezi!)

[Notă: dezacordul gramatical din primul alineat este intenţionat!]