Domnișoara LUMINĂ

(!) ia-ţi rochia mov, domnişoară lumină –
cea mai frumoasă pe cărarea dintre cuvinte,
dintre cuvintele care alcătuiesc numele
şi prenumele poetului păzitor de curate şi sfinte (!)
 
(!) ştii despre care rochie îţi vorbesc,
domnişoară şi înaltă şi lungă şi tăcătoare lumină –
rochia aceea de când te-am cunoscut
şi în care singurătatea nu se mai termină (!)
 
(!) a fost frumos, a fost foarte frumos
pe cărarea aceea rămasă acolo, între nimic şi tot,
umbrită de salcâmi cu floare mov
şi bătătorită de poetul cu ochii pe rod (!)
 
(!) tocmai acum am primit plicul de atunci,
cu scrisoarea ta răscolitoare, domnişoară lumină –
văd că ţi-ai luat rochia mov şi ai plecat
unde singurătatea nu se mai termină (!)