Adrian Vădeanu a creat un basorelief al regretatului jurnalist Victor Cilincă
Plasticianul gălăţean Adrian Vădeanu îi aduce un omagiu de suflet regretatului jurnalist, scriitor, istoric, om de cultură şi, nu în ultimul rând, plastician, deşi, aşa cum spunea de multe ori, nu s-a aplecat îndeajuns asupra acestui talent, unul dintre multele cu care îl înzestrase Dumnezeu.
Artistul a realizat un basorelief al fostului nostru coleg de redacţie şi prieten, opera urmând să fie expusă, potrivit unei postări pe pagina sa de socializare, la "Salonul de Primăvară" al UAPR Galaţi, al cărui vernisaj va avea loc vineri, 11 aprilie, la ora 17,00, la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu", din strada Domnească nr. 22.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.