DANTELĂRIE (III)

Şi foarte-ncet (pe drumul mare)/ sau repede (pe drumul mic)/ tot întrebam pe fiecare,/ unde să caut şi să strig,/ unde o fi ascunsă, oare,/ ori unde s-ar putea să fie/ visarea mea tulburătoare,/ strania mea Dantelărie...(?!)

Sigur că da... mi se răspunde... mai ai de căutat o clipă,/ mai ai de căutat o oră, un an, o viaţă, o vecie/... nu întreba, umblă întruna, atent, cu grijă, nu în pripă/... ce cauţi tu este o sfântă-devastatoare Simfonie/ de alb, de negru, mov, albastru... ori chiar de-ntregul spectru mut,/ zvârlit (pe orizont) capcană şi cacealma... un fel de crud/ punct clarobscur de (re)vedere, principiu, lege, amăgeală/ de-a lungul şi de-a latul vieţii, fără final, fără scofală/... un fel de: „uită-te acolo... ha, ha, ha, ha...” când aflătoare-i/ chiar dincolo de-nchipuire şi în sclavia următoarei/ iluzii, următoarei clipe rostogolindu-se aiurea,/ prin timpul tău, precum un capăt când se-ntâlneşte cu securea/... prin vremea ta, precum o rouă sub lovitura ucigaşă/ a unei raze, precum plânsul unui copil uitat în faşă/... prin alte şi-alte, câte-s date să crezi că-s numai ale tale,/ dar nu-s... nici una nu-ţi (re)vine, căci toate-s nişte haimanale...(!)

Sigur că da... mă dojeneşte un gând subtil din altă parte.../ conjugi frumos, de-o viaţă-ntreagă, cinismul verbului „a pierde”,/... conjugi corect, nu la-ntâmplare, te sinucizi din carte-n carte.../ crezi că declini galben şi roşu... când tu (în fapt) te-opreşti pe „verde”/... când tu, aşa, primeşti sintaxe, morfologii pe sub oleandru/ şi le tratezi cu inefabil... şi le supui (galant şi tandru)/... cestea (în fapt) sunt nişte târfe devastatoare, cu simbrie.../ să-ţi treacă pofta, foamea, setea... şi gândul spre Dantelărie...(!)

Sigur că da... mă ocărăşte un cititor în stele calde.../ (un cititor de trei cuvinte pe an, pe lună, pe ghicite).../ degeaba tot curtezi semantici adânci şi fine, lungi şi-nalte,/ dacă te papă sărăcia şi dacă poarta ţi se-nchide/ în nas când ceri (drept răsplătire)/ un strop de Linişte-n Cetate, un dram de Pace şi Iubire/... când ai de-ales între Smerire şi Nebunia unui Faust,/ dar te trezeşti că amândouă-s Altare pentru Holocaust...(!)

Sigur că nu... chiar nici nu-mi pasă de ochiul tulbur, acru, rece,/ de sufletul tăiat în piatră (păcat de piatră şi de daltă)/... urmez cărarea, cap-compasul, drumul şi calea, poate-mi trece/ (măcar prin vis) Alcătuirea mea şi mă cere laolaltă/... şi-mi spune: „hai, că se sfârşeşte... şi-n veac de veacuri nu se ştie/ dacă ajungi (măcar o Clipă) cu ochii pe Dantelărie...” (!)... (Stai să auzi!)