AUTODENUNȚ (mic... tratat de ne/mărginire)

Nu, niciodată nu (mi)-ai fost de-ajuns,/ deşi (m)-ai luminat şi zi şi noapte,
frumos, corect şi perpendicular,/ m-ai învăţat să număr pân-la şapte...
(câte sunt cele taine-n calendar/ şi-n cât mai cred că pot eternitate)...
până la zece... (câte sunt porunci).../ până la câte sunt ne/numărate!

M-ai dus de mână, să-mi arăţi din deal/ ce fel se vede valea-n depărtare...
şi să mă-nveţi că unde nu mai văd/ stă chiar ne/mărginirea următoare,
stă-nchipuirea mea şi-a ta şi-a lui,/ stă tot ce n-a cuprins Biblioteca,
stă totul Tuturor şi-al Nimănui.../ stă numai Unu: Alfa şi Omega!

Nu, niciodată nu (mi)-ai fost de-ajuns.../ şi n-am ştiut să-mi calc pe Lăcomie,
să-mi pun lăcat la gură, să închid/ orice plecare din/spre Poezie...
şi să deschid cărarea-nspre Ceva,/ unde nu stă nici Mamă şi nici Tată,
unde nu stă nici Tot şi nici Nimic.../ nici Totdeauna şi nici Niciodată!