DANTELĂRIE (IX)

Da... nu văd nici o lumină, nu văd nici un întuneric/ la intrarea sa ieşirea cestei case!... totuşi, Cine/ tot închide şi deschide uşile? Ceva eteric?/ ori Ceva ce nu pricepe mintea omenească? poate/ să-mi explice (pe-ndelete) vro Semantică?... în fine:/ oare sunt înfăşurate, oare sunt desfăşurate/ liniile ducătoare-n tot ce-a fost şi-n ce-o să fie/ Odiseea mea pe drumul care dă-n Dantelărie?

Sigur că da! Memento I: „bate vântul frunzele pe vale!/ unde mai găsesc iubirii tale/ loc de legănare, loc de joacă,/ să întindă mâinile, să tacă?/ îmi aduc aminte: se aude/ cum făceam (din clisă) paparude,/ cum ploua şi ne strigau afară/ flori de câmp şi lemne de vioară!/ aşteptam până răsare luna,/ să ne dăm de-a dura totdeauna!/... răsărea din ochii tăi de fată!.../ bată-te norocul, să te bată!/ greierii cântau la drumul mare,/ hoţii le furau din buzunare!/... cântecul de greier nu se teme,/ căci îl mută toamna-n crizanteme!/ numai frig şi dor şi lemne ude!/... vara a rămas în paparude!/... ce mai plouă, doamne, ce mai plouă!.../ şi tu plângi cu mâinile-amândouă!/ bate vântul frunzele pe vale!.../ unde să fac loc iubirii tale?/ n-am loc, dar am inimă curată!/... bată-te norocul, să te bată!”...

Memento II: „m-aş sinucide!/ moartea zâmbeşte foarte frumos!/ dar mă înving ideile lui tata!/ el a mers până la moarte (şi înapoi) pe jos,/ şi netezind cărarea luminii cu lopata!// naiv, ca pe o târfă al alungat din vis/ filozofia şarpelui-de-(a)casă!/... iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins,/ şi nici nu fac lumină, şi sunt o umbră arsă!//... dar vine deodată chiar timpul să alerg/ şi să-l ajung mai repede pe tata,/ să mă-nveţe iarăşi descântecul de melc,/ iar cântecul de leagăn să-mi păcălească moartea!”

Memento III: „de plânsul cui ajung cariatide?/ pe ţeava puştii gloanţele se sting/ şi în cutii poştale, ruginite,/ perfect se surpă ultimul paing!/ ce (an)Lumină! Doamne, ce (an)Dante!.../ nisipul cade-n şoaptă şi adună/ doar câteva iubiri automate/ şi nişte lupi înflăcăraţi de lună!/... dacă rămân aici, rămân să mai/ refuz plecarea în secunda-vamă,/ să bandajez fractura piciorului de plai.../ şi să iubesc sirene de alarmă!”

Nu văd nici o lumină şi nici un întuneric.../ însă aud această frumoasă dezvelire/ de psalmi, de îndurare, de milă şi candoare/ dinspre ce-a fost (şi încă mai este) (O)Menire!// Dinspre ce-a fost şi încă mai este minunare/ de-ajuns (pe îndelete) şi lui şi ei şi mie!.../ Cărarea-i cu Sens Unic: şi doare, şi nu doare…!.../ Nu, nu se poate gratis nici o Dantelărie!...

(Stai s-auzi cum se vede... Capătul!)