ÎNAPOI (mic... tratat de nepăsare)

Îmi pare rău... îmi pare rău/ că te-am lăsat la întâmplare
când am plecat... s-apropia/ vremea cireşelor amare,
era cam cum e-acum, era/ frumos-năuntru şi afară,
tu lăcrămai în urma mea/ şi tremurai ca o vioară -
n-am vrut să văd, nici să aud/ suspinul tău, strigătul care
zicea că n-ai să poţi trăi/ singurătatea viitoare !!!

Sigur că da... tu mi-ai slujit/ (cu milă) pomii din grădină:
i-ai descântat şi le-ai cântat.../ şi-ai avut grijă să nu vină
cei răi şi mulţi, de prin pustii,/ hulpavi, să strice şi să fure,
să te azvârle la gunoi,/ să pună mâna pe secure
şi să sfărâme ce-ai păzit/ cu frumuseţea ta barbară,
cu timpul sufletului tău,/ din primăvară-n primăvară !!!

Îmi pare rău... vin să te strâng/ din amintiri şi din uitare,
să-ţi vindec rănile, să-ţi dau/ dulceaţă de cireşe-amare,
vin să te mângâi până când/ se-aprinde (iarăşi) luna plină
şi lacomii vor lăcrăma/ îngenunchindu-se-n grădină -
ţi-aduc o rochie de bal/ şi de logodnă... cer iertare
şi stau cu tine, ă-hă-hăăă.../ frumoasa mea SPERIETOARE !!!