ABRACABARDA (alias ABRACADABRA) [I]

1.
Aşa: fiindcă para/Paiul la care mâna se întinde/ este furat mereu de valuri şi încuiat la Cotroceni,/ iar înecatul în Iluzii, aproape mort, e, totuşi, plin de/ un Sine dus cu zăhărelul de găinari aborigeni!...
Aşa: deoarece pe visuri Cutare a turnat cianură!/ şi tot pe visuri alt Cutare a pus o tonă de asfalt!/ se cam usucă trandafirii terorizaţi de mură-n gură!/...Aha! n-a fost o sfârâială! şi nici un pas! şi nici un salt!...
Aşa: şi pentru că fricoşii au stat cu scăfârlia-n roze,/ au tras în vrăbii cu sudalma şi praştia lui nea Ion!/ şi au mâncat fripturi cât harta! şi au făcut atâtea poze./ că nu mai au copiii noştri unde să joace-un biet şotron!...
Aşa: fiindcă Bucureştiul stă-n pat, cu Moscova, la bârfă!/ şi Yalta umblă prin iatacuri! şi falsul poposeşte-n Liră!.../ Cântaţi: Aristotel există! Filozofia nu e târfă!/ Veniţi: că capra noastră-i moartă, iar a vecinului respiră!...
2.
Putem spera că anul acesta se va topi de tot ciocanul?/ că secera va fi să intre într-un muzeu de vechituri?/ se poate crede Cucuveaua că va zbura măcar la anul,/ să lase loc privighetoarei lovite-n ouă, de sperjuri?/ se poate trece-ntr-o Uitare un 13-15, când ortacii/ au dat lignitul şi huila pe-un zâmbet lung şi hrăpăreţ?/ oare putem dansa pe sânge, cu sicofanţii şi cu dracii,/ când stâlpul Patriei, Ţăranul, pică de foame pe hârleţ?...
Consensul nu-i Democraţie! şi nu e primadonă cioara!/ leul slăbeşte! Viața scade! şi floarea-soarelui se miră!.../ Uitaţi-vă: în cele sfinte vine devreme bună-seara!/ Veniţi: că capra noastră-i moartă, iar a vecinului respiră!...
3.
Femeilor, dacă bărbaţii sunt alde Nişte... şi în ploaie,/ nu vă incendiaţi hormonii şi nu râvniţi la trei arginţi!/ lăsaţi-vă mândria-n baltă: nici de panteră, nici de oaie.../ şi nu mai azvârliţi cartoafe în capul Zeilor cu Minţi!/ nu le turnaţi acid în fluier! nu-i puneţi primi-arhonţi pe Lene!/ şi nu-i mai huiduiţi aiurea, că ei v-au scos de sub cearşaf!/ nu mai contaţi pe mucegaiul care vă susură prin vene,/ că aţi ales cu mâna dreaptă o stângă pulbere şi praf!/ apropiaţi-vă cu vlagă, cu creierul în toate cele,/ dacă aveţi, cumva, Idee dum-dum, albastră, ori trasoare!/ nu mai gândiţi la fast şi pompe... (e demn sicriul de nuiele!).../ nu-l mai iubiţi pe „du-te-ncolo”!... Veniţi: că capra nu mai are!...
[Notă: Cacofonia din ultimul vers al fiecărui alineat este intenţionată!]
(continuarea, în ziarul de mâine)