ARPEGIU (dosarele XYZ)

Ai să auzi când te-oi striga: MARIE,
sunt sub sărutul sufletului tău,
cel mai curat sigiliu al uimirii
de sfânt şi sclav la bine şi la rău...
când te-oi striga şi-oi spune că începe
să-mi fie dor, din ce în ce mai dor
de veşnicia ta tulburătoare:
un fel de marş frumos în „la” minor...
un fel de râs allegro ma non troppo,
un fel de plâns discret în „fa” major???

Ai să mă vezi când oi veni, atuncea,
umil trecut, prezent şi viitor,
naiv la poarta majestăţii tale,
gata să urc şi gata să cobor
până-n adâncul sacru-al înălţării
în care plângi şi râzi şi mergi şi stai
regină simplă a muririi mele
pe vârf cu dor şi pe picior de plai???
Sigur că da, pot să mai cred, MARIE -
cred că mai pot... RENAŞTE-TE şi HAI!!!