Doamna Lui... și Fântâna cu Gura în jos (VII)

Sigur că da! Nu-mi vine să cred că doamna Stai se opreşte pentru mine! Şi nu se opreşte aşa, doar ca să-mi răspundă la salut, ci chiar stă şi se „uită” în ochii mei, şi mă fascinează, şi chiar îmi spune: „Şi eu aştept de multă vreme să mă întrebi Ceva! Iartă-mă că te tutuiesc! Sunt convinsă că politeţea unui „dumneavoastră”, de pildă, lungeşte distanţa dintre preopinenţi, şubrezeşte apropierea atât de mult aşteptată! Nu?”...

Şi se lasă Tăcere! Interminabilă, parcă! Parcă nu ştiu Cine mi-a luat minţile! Ochii doamnei Stai mă perforează! Irisuri negre! Gene lungi! Şi o misterioasă şi ademenitoare delicateţe! Şi, când ştiu că m-am „uitat” în aceste ferestre/geamuri... mă simt privilegiat, mă simt alesul Celui care Stă cu Centrul peste Tot, Oriunde, Oricând, Oricum... mi se face un fel indefinibil de Teamă că n-am nici o scăpare din această mreajă devastatoare, din această capcană... însă parcă-mi şi place să hrănesc Frica, dar să mă şi simt frumos tulburat în prezenţa cestei Alcătuiri! Undeva, tocmai n-adâncul Întâmplării, îmi văd şi-mi recunosc Naivitatea, dar şi Forţa cuceritoare a Auto/Persiflării!...

Îmi revin! Cad în Real, cum se zice! Şi întreb: „Ce face Nichita Stănescu?”... Şi-mi răspunde limpede şi pe măsură: „Dacă vrei să afli, citeşte Nod 13!”... ”L-am uitat, doamnă Stai, l-am uitat!” - zic. „Ţi-l recit eu!” - zice. Şi o aud: „N-am să ştiu niciodată/ când am trăit;/ de ce am trăit am să uit/ cum ochiul spart, lumina./ Ţin încă în mână un ciob de amforă/ al cărei vin l-am băut chiar eu/ şi al cărei lut e chiar mâna mea./ Văd un vulture marin/ dar poate/ că eu sunt văzut de el/ - poate că el vede un vulture marin”//... Tăcere! Aceeaşi Tăcere!... Zic: „Ţi-i milă de cel care şi-a rupt gâtul, încercând să te sur/prindă?”...

Spune: „De foarte multe ori l-am rugat să mă surprindă cu Nod 33, dar dânsul, sărmănelul, a crezut că glumesc! Dacă ar fi citit acest Nod, n-ar mai fi căzut aşa rău în dizgraţia atracţiei gravitaţionale! El a păţit consecinţele ignoranţei celui care scuipă în Sus, şi-i pică saliva în nas!... Tu îţi mai aminteşti Nod 33?” ”L-am uitat, doamnă Stai, l-am uitat!” - zic. „Las-că ţi-l recit eu!” - zice. Şi o aud: „Am gândit un mod atâta de dulce/ de a se întâlni două cuvinte,/ încât în jos înfloreau florile/ şi sus înverzea iarba./ Am gândit un mod atâta de dulce/ de a se izbi două cuvinte,/ de parcă iarba verde ar înflori/ şi florile s-ar ierbi”//...

Tăcere! Aceeaşi Tăcere multiplicată tocmai până la Infinit, până la hăt Infinit!... ”Ai părinţi?” - mă întreabă doamna Stai. Zic: „Am părinţi, dar nu sunt Aici!”... O aud: „Deseară, la ora când Clepsidrele Lumii umblă să se încarce-n Deşert, am întâlnire de Taină cu Vulturul 13! Aseară, Poetul a venit la fereastră şi m-a rugat să-i aduci/trimiţi Ceva despre Părinţi, despre cei pe care-i numeşti Dumnezei cu pestelcă şi opinci! De acord?”... (Stai așa!)